Şeful DIICOT, Felix Bănilă, şi-a anunţat miercuri dimineaţă demisia din funcţia de procuror-şef al DIICOT, după ce preşedintele Klaus Iohannis îi ceruse, în urmă cu câteva zile, să facă acest gest, din cauza felului în care au fost gestionate cazurile crimelor din Caracal şi Dâmboviţa, însă iniţial a refuzat, motivând că nu se consideră incompetent şi că trebuie să se consulte cu superiorii.

Demisia a fost trimisă la Ministerul Justiţiei şi înaintată preşedintelui, pentru a semna decretul, urmând ca procuror-şef interimar să fie, potrivit Digi24, Giorgiana Hosu.

Într-un comunicat transmis presei, Felix Bănilă a subliniat că nu consideră că a greşit în vreun fel, însă a ales să îşi depună "demisia de onoare", ca un preţ pe care ar trebui să îl plătească, respectiv "pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune".

"Deşi am convingerea că nu am eşuat în îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege în calitate de procuror şef al D.I.I.C.O.T., iar speţa "Caracal" nu depăşeşte nivelul priceperii mele şi al aptitudinii soluţionării ei de către ai mei colegi;(…) Am înţeles să îmi depun demisia de onoare din funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (…). Aceasta nu vine pe fondul faptului că nu mi-aş fi făcut datoria şi că nu mi-aş fi pus toată priceperea, profesionalismul şi buna-credinţă în exercitarea funcţiei, pe care cu onoare încă o ocup; Dar consider că la acest moment, demisia mea este absolut necesară pentru a oferi colegilor mei posibilitatea de a-şi continua activitatea într-un climat lipsit de presiune", arată comunicatul semnat de Bănilă şi postat pe site-ul DIICOT.

Între altele, Bănilă a mai subliniat că activitatea D.I.I.C.O.T. "nu se rezumă doar la cazul "Caracal"" şi consideră că demisia sa este un preţ pe care trebuie să-l plătească, susţinând că DIICOT reprezintă "ţinta predilectă şi lipsită de apărare a celor care au obligaţia de rezervă ori a unor persoane neavizate domeniului sau / şi lipsite de cultura juridică necesară".

Bănilă susţine că nu are ce să-şi reproşeze, "întrucât cazul de la Dâmboviţa nu incumbă activităţilor şi competenţei D.I.I.C.O.T.", arătând că, "de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcţionat ancheta într-o manieră corectă, justă şi legală, în timp ce efectuarea, continuarea şi finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independenţă, nici eu şi nici nimeni altcineva, nu trebuie şi nu poate a o încălca". "Dacă aş rămâne în funcţie, aş risca să antrenez direcţia într-un conflict care, pe termen mediu şi lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine şi nici pentru D.I.I.C.O.T.", arată Bănilă.

Digi24 aminteşte că preşedintele Klaus Iohannis i-a reproşat şefului DIICOT activitatea în ceea ce priveşte "crima de la Caracal" dar şi "cumplitul caz de la Dâmboviţa", în urma cărora şi-au pierdut viaţa trei fete: Alexandra Măceşanu, Luiza Melencu şi Mihaela Fieraru. Procurorii urmează să stabilească dacă ele au fost ucise de Gheorghe Dincă, respectiv Johannes Visscher, cetăţeanul olandez care este bănuit acum şi de agresiunea unei fetiţe din judeţul Iaşi, având patru călătorii în România în ultimii ani.

Marţi, Felix Bănilă anunţase că nu demisionează, deoarece ar însemna "expresia unui om laş şi poate chiar lipsit de responsabilitate". Însă, pentru că această cerere a venit de la şeful statului, procurorul-şef al DIICOT a spus că se va consulta cu colegii apoi va lua o decizie: "Ea trebuie tratată cu maximă seriozitate, ceea ce voi şi face, în mod neîntârziat. Aşa că, voi culege opiniile colegilor mei, ale şefului ierarhic şi al celor implicaţi în actul numirii procurorului şef al DIICOT, după care voi aduce la cunoştinţă publică rezultatul deciziei luate".