Senatorii au adoptat, miercuri, noile modificări propuse de comisia specială privind legile justiţiei la Codul Procedură Penală, cu 74 de voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".

Între principalele modificări se numără interzicerea dezvăluirilor în timpul urmăririi penale, denunţurile vor trebui făcute în şase luni de la faptă pentru a aduce reduceri de pedeapsă, iar dosarele vor fi clasate mai uşor.

De asemenea, un amendament controversat prevede că rejudecarea dosarului se poate cere dacă judecătorul nu a semnat/redactat decizia.

Opoziţia semnalează faptul că această prevedere ar fi dedicată liderului PSD pentru că îi va putea permite să ceară rejudecarea dosarului referendumului. Alina Gorghiu, senator PNL a spus că "obiectivul PSD a fost să aducă procurorii în curtea la Dragnea".

"Dacă până acum Codul Penal avea în centru victima, prin aceste modificări infractorul va sta in centru politicii penale, se va vorbi exclusiv despre infractor si nu despre victimă. Să fie dragi colegi o simplă coincidenţă faptul că modificările efectuate vizează chiar dosarul referndumului domnului Dragnea. A naibii coincidenţă (...) Nu vă încearcă niciun sentiment de jenă când ştiţi că legiferaţi doar pentru o singură persoană?", a spus Gorghiu. 

Împotriva propunerilor au votat senatorii PNL şi USR, potrivit Hotnews.ro. Reprezentanţi ai USR au declarat că vor ataca modificările la Curtea Constituţională. Deputatul USR, Stelian Ion, a declarat la finalul dezbaterilor că România va deveni un "paradis al infractorilor" dacă aceste modificări vor rămâne în Codul de Procedură Penală. 

UDMR a susţinut proiectul, alături de PSD, susţinând că se doreşte evitarea unor noi decizii ale CEDO de condamnare a României. 

"Obiectivul trebuie să fie ca toţi care au săvârşit infracţiuni să fie pedepsiţi şi toţi cei nevinovaţi să nu sufere. De-a lungul timpului am avut persoane nevinovate care au suferit.  România nu a respectat termenul de implementare a Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie şi are procedură de infringement. Avem deciziile CEDO prin care statul român a fost condamnat şi supus unor sancţiuni pecuniare. Aceste decizii, pe cap de locuitor, sunt mai multe decât în cazul Turciei, deci avem probleme cu legislaţia penală", a spus în plen senatorul bihorean al UDMR, Cseke Attila. 

Modificările vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional. 


Cele mai controversate modificări din Codul de Procedură Penală, notate de Hotnews.ro: 

- revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive poate fi cerută în cazul în care soluţionarea cauzei nu este semnată sau redactată de către judecătorul care a participat la proces 
- pentru arestarea preventivă vor fi necesare probe sau indicii temeinice (ex: dacă suspectul a săvârşit o infracţiune, a influenţat martorii sau a încercat să distrugă probe) 
- instanţa de apel nu mai poate să dea o pedeapsă cu condamnare unei persoane care a fost achitată în primă instanţă decât dacă apar probe noi 
- dezvăluirile în timpul urmăririi penale referitoare la faptele şi persoanele care fac obiectul procedurii sunt interzise
- convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării, nu pot fi folosite sau ataşate la dosarul de urmărire penală 
- durata urmăririi penale este redusă la un an. Dacă procurorii nu reuşesc în decurs de un an să trimită în judecată persoana în cauză, atunci dosarul se clasează automat 
- denunţurile vor aduce reduceri de pedeapsă doar dacă sunt făcute în maximum 6 luni de la faptă 
- audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore, iar perioadele de 6 ore nu pot fi consecutive, intervenind un interval de 12 ore