Consilier al unui deputat PSD, Lucian Rădulescu a fost legitimat de un echipaj de Poliţie fiindcă a oprit într-un loc nepermis pe un drum din localitatea Păuleşti din Prahova.

Bărbatul i-a fluturat legitimaţia de consilier parlamentar poliţistului care l-a abordat, ba chiar i-a trântit-o în mână, arătându-i astfel pe cine ia la rost.

Mai mult, consilierul a folosit chiar şi cuvinte obscene, deşi agentul de poliţie a avut un ton civilizat şi a încercat să-i explice motivul pentru care solicita documentele, scrie Adevărul.ro.

"Încerci tu cu mine d-astea?", "Hai cu mine să-ţi arăt ceva, vino încoa'!", "Nu cred că vrei să ai un conflict cu mine", "Dă-i drumu' şi dă amendă", "Aştept pe unu' să-mi bage gaze, în p..a mea!", sunt câteva dintre frazele folosite de Rădulescu în dialogul cu poliţistul care încerca să-i explice că a ignorat semnul de circulaţie cu "oprirea interzisă".

În cele din urmă, Rădulescu se urcă la volan şi pleacă în trombă, lăsându-i pe poliţişti fără reacţie.

Toată scena a fost filmată şi ulterior postată de poliţistul Marian Godină pe pagina sa de Facebook, care a spus că sunt şi poliţişti care "nu se tem".

Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, consilierul PSD din Camera Deputaţilor consumase băuturi alcoolice. Omului i-au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproape 3.000 lei.

"În referire la imaginile apărute în spaţiul public, cu privire la un eveniment înregistrat pe raza localităţii Păuleşti, judeţul Prahova, facem următoarele precizări: Bărbatul din imagini, în vârstă de 45 de ani, a oprit neregulamentar pe raza localităţii Păuleşti, iar la intervenţia echipajului de poliţie, acesta a devenit recalcitrant, a adresat injurii, a înmânat documentele poliţiştilor, după care a părăsit locul evenimentului. Ulterior, acesta s-a prezentat cu autoturismul la sediul Postului de Poliţie, unde a continuat să aibă un comportament neadecvat, iar în urma testării conducătorului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul respirat. În cauză au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenţiei pentru oprire neregulamentară, conducere sub influenţa alcoolului, dar şi pentru adresare de injurii şi nerespectarea dispoziţiilor poliţiştilor, fiind aplicate amenzi în valoare de 2.875 lei şi reţinându-se permisul de conducere celui în cauză", se arată în comunicatul de presă al IJP Prahova.

Lucian Rădulescu a spus pentru Observatorul Prahovean că a greşit, însă a menţionat că era "vânat" de mult timp de agentul în cauză.

"A fost un limbaj nepotrivit, poate la nervi, pe care mi-l asum. Însă trebuie să ştiţi că acel domn poliţist de mult mă vâna", a declarat Rădulescu pentru Observatorul Prahovean.

Digi24.ro scrie că Lucian Rădulescu este director adjunct la CSM Ploieşti şi administratorul bazelor din subordinea clubului, respectiv stadionul "Ilie Oană", Sala Sporturilor Olimpia şi Hipodromul din Ploieşti.

Lucian Rădulescu este şi consilier al deputatei PSD Laura Moagher, care a intrat în Parlament la alegerile din 2016.