Dana Gîrbovan, fostă judecătoare la Oradea, a renunţat la demisia din funcţia de judecător după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat, miercuri, remanierea Guvernului propusă de Viorica Dăncilă. Premierul o alesese pe Gîrbovan să fie viitorul ministru al Justiţiei.

"Mi-am înaintat demisia către Secţia de judecători a CSM, pentru a permite demararea procedurilor de numire. În noul context, aceasta nu mai este necesară, motiv pentru care îmi voi retrage demisia depusă şi voi cere Secţiei pentru judecători a CSM să ia act de acest fapt", a scris Gîrbovan, pe contul său de Facebook.

Ea a mai precizat că a acceptat propunerea de nominalizare pentru funcţia de ministru tehnocrat al Justiţiei urmărind implementarea unor obiective necesare pentru readucerea Justiţiei la normalitate, însă "jocurile şi calculele politice se dovedesc mai importante decât soluţiile reale pentru Justiţie, de care să beneficieze cetăţenii", a continuat judecătorul în postarea sa de pe Facebook.

Procedura de retragere a demisiei este complicată. Dana Gîrbovan nu ar mai putea fi primită în magistratură pentru că, dacă se consideră că încă era judecător în momentul în care propunerea de ministru a ajuns la preşedintele Klaus Iohannis, este afectat principiul separaţiei puterilor în stat. Asta înseamnă că Gîrbovan făcea parte şi din puterea judecătoreacă şi din cea executivă, a declarat surse din magistratură pentru G4media.ro. 

Cu toate acestea, Digi24.ro arată că CSM s-a pronunţat luni în privinţa demisiei anunţate de Gîrbovan, astfel încât Viorica Dăncilă să poată trimite la Palatul Cotroceni propunerea scrisă de numire în funcţia de ministru al Justiţiei, dar a omis să trimită şi propunerea de eliberare din funcţie la Palatul Cotroceni, astfel încât procedura să nu fie finalizată şi Gîrbovan să poată invoca acest lucru şi să îşi retragă demisia în cazul în care ar fi urmat să fie respinsă, ceea ce s-a şi întâmplat. 

CSM-ul condus de Lia Savonea a şi emis, miercuri, un comunicat în care îl acuză pe Preşedintele Klaus Iohannis de ingerinţe "deosebit de grave" în justiţie şi o apără pe Dana Gîrbovan. 

"Afirmaţiile Preşedintelui României la adresa persoanei propuse pentru funcţia de ministru al justiţiei, persoană care a îndeplinit funcţia de judecător mai mult de 19 ani, reprezintă, în lipsa oricărei constatări a veridicităţii acestora în cadrul mecanismelor legale şi constituţionale anterior amintite, un vădit atac la adresa independenţei şi prestigiului justiţiei", se arată în comunicatul CSM.

Citeşte şi:

Iohannis respinge toate propunerile de miniştri: "Nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern"