Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, ca în şedinţa de miercuri a Executivului va fi adoptata Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea legislatiei electorale propusă de conducerea Autorităţii Electorale Permanente, dar nu ştie forma exactă a noului act normativ.

Prim-ministrul a spus ca în cursul zilei de marţi va purta discuţii despre această OUG, iar abia apoi va fi stabilită forma finală, relatează ziare.com.

"Pentru Guvernul României e important să ne ocupăm de buna organizare a alegerilor europarlamentare şi a referendumului. Ieri a fost şedinţa pregătitoare şi vom vedea care este forma finală. Eu nu pot să impun. O să vad ce acte am pe agenda de mâine (miercuri - n.red.) şi vom vedea care e forma finală. Vom avea discuţii. Voi discuta cu secretarul general al Guvernului şi cu cei care au avizat actul normativ", a spus Dăncilă.

Referitor la faptul ca proiectul de OUG îi interzice preşedintelui să participe la campania pentru consultarea populară pe care tocmai el a iniţiat-o, Dăncilă a susţinut ca încă nu a citit textul actului normativ.

"Trebuie să văd textul, pentru că nu am văzut textul Ordonanţei de Urgenţă. Acum iau fiecare act normativ cu secretarul general al Guvernului şi vedem care e forma finală. Nu am făcut eu afirmaţia. Să vad textul mai întâi", a fost răspunsul prim-ministrului dat jurnaliştilor.

Intrebata daca totuşi proiectul de OUG nu ar trebui lansat în dezbatere publică, în contextul în care este unul nou, Dăncilă a spus ca acesta trebuie adoptat miercuri. "Actul normativ trebuie adoptat mâine în şedinţa de guvern pentru că e ultima. Până pe 10 mai trebuie adoptat", a spus premierul.

Referitor la această OUG, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat şi el presei că nu ştie despre ce este vorba. Întrebat dacă este de acord cu forma propusă de AEP, preşedintele Camerei Deputatilor a răspuns: "Nu ştiu subiectul, deci nu pot comenta".

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat un proiect de OUG pentru organizarea referendumului pe Justiţie, care, printre altele, prevede că autoritatile publice nu se pot pronunţa, în timpul campaniei electorale, pro sau contra referendumului, ceea ce l-ar include şi pe preşedintele Klaus Iohannis, care a iniţiat consultarea populară, dar şi pe primari, care sunt autorităţi publice, dar aleşi tot politic şi în multe cazuri chiar lideri de organizaţii politice.

O altă modificare controversată este cea prin care pragul de validare să fie raportat la numărul alegatorilor din Registrul Electoral, nu la cel din listele electorale permanente, ceea ce ar însemna că pentru validarea referendumului ar fi nevoie de un număr mai mare de alegători prezenţi la urne.

Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfaşurării alegerilor pentru Parlamentul European.