Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a dat publicităţii un mesaj critic la adresa şefului PSD Bihor, Ioan Mang, care l-a acuzat recent că „nu a făcut nimic un an de zile”. Într-o postare pe Facebook de vineri, tehnocratul oferă câteva contraargumente, cerându-i lui Mang ca, atunci când va „tăia panglica împreună cu pretenarul Bodog” la viitorul accelerator de particule, pe care Florian Bodog l-a promis Centrului oncologic din Oradea, să se asigure că există şi infrastructura şi personalul de specialitate care să-l deservească.

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, la care BIHOREANUL nu a fost invitat, preşedintele PSD Bihor a declarat că centrul oncologic din Oradea va avea în curând un accelerator de particule nou, în valoare de peste 5 milioane de lei, şi l-a atacat pe fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, despre care a spus că, timp de un an cât a ocupat acest fotoliu, nu a făcut nimic.

„Acceleratorul a fost luat din bani de la banca Mondială. (...) Caracteristicile tehnice au fost stabilite de Agentia europeană pentru energia nucleară de la Viena (...) Achiziţia fiind încheiată, în etapa următoare se va face livrarea acestui echipament”, a declarat Ioan Mang, conform Digi 24.

Şeful PSD l-a acuzat pe fostul ministru al Sănătăţii din guvernul Cioloş că îl atacă în mod nejustificat pe succesorul său, Florian Bodog. „Domnul Voiculescu, fostul ministru al Sănătăţii, care nu a făcut nimic un an de zile, are îndrăzneala.... Aţi văzut, s-au dat 400 de salvări, RMN, aceleratoarele de particule pentru oncologie”, a spus Mang.

Voiculescu îl acuzase pe Florian Bodog că a știut de mult timp care era situația de la Agenția Națională de Transplanturi, dar că nu a luat nicio măsură, deși a făcut parte din structurile ministerului ani de zile. „Faptul că Bodog spune că cooperează cu procurorii, asta nu poate să fie decât o glumă. Au trecut 12 luni de mandat, în care n-am văzut nicio mizerie scoasă la suprafață de domnul Bodog. Iar Bodog nu este o floricică venită de nicăieri. A fost în sistem. Cu toții știau. Toată lumea știa ce se întâmpla acolo”, declarase Voiculescu.

În postarea de vineri, Vlad Voiculescu spune că, deşi contractul cu Banca Mondială e semnat din 2014, iar PSD s-a aflat 3 ani la guvernare din 4, nu a făcut achiziţiile necesare sistemului medical, pe când Agenția Internațională pentru Energie Atomică “a călcat pentru prima dată în Oradea tot în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu”. Iată întreaga postare:

Vă mai amintiți de domnul Mang?

Da, acel domn pe care PSD și domnul Ponta ni l-a dăruit ca ministru al Educației. Același domn care și-a plagiat lucrarea de doctorat și care se întreba doct mai de curând ce sunt acelea “principii de integritate”.

La Oradea merge un accelerator linear (echipament pentru radioterapie) din progamul cu Banca Mondială.

După clasicul “Vlad Voiculescu n-a făcut nimic”, sigur domnul Mang ar fi vrut să adauge:

- “împrumutul cu Banca Mondială e semnat din 2014, partidul aflat însă 3 din 4 ani la guvernare nu a mișcat nimic;

- Agenția Internațională pentru Energie Atomică a călcat pentru prima dată în Oradea tot în timpul mandatului lui Vlad Voiculescu;

- până să trimită Vlad Voiculescu echipa în Oradea, nu m-am gândit că pacienții care suferă de cancer din Oradea ar putea acea nevoie de radioterapie;

- Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu face studii de fezabilitate, din acelea care trebuie să stea la baza unei achiziții corecte - am uitat ce e aia, că noi la partid nu prea ne ocupăm cu de-astea;

- atunci când sosesc aparatele și o să tai panglica împreună cu pretenarul Bodog, o să am grijă în calitate de Președinte CJ că totul o să fie pregătit și o să avem tot ce ne trebuie ca oamenii din Oradea să poată și beneficia de echipament: INFRASTRUCTURĂ pregătită și OAMENI (medic radioterapeut, fizician, etc.); chiar și doar pentru faptul că băiatul ăla cu ochelari n-are ce face și o să se intereseze dacă mi-am făcut treaba... și tot o să îmi fac treaba...”

Probabil că dânsul a spus toate acestea dar s-au tăiat la montaj.