Un bărbat l-a împuşcat în cap pe amantul soţiei sale, în plină stradă, în noaptea de luni spre marţi, în oraşul Măgurele din judeţul Ilfov.

Alerta a fost dată de o femeie care a auzit două focuri de armă şi apoi a găsit un bărbat inconştient, în faţa porţii sale. "În această dimineaţă, în jurul orei 03.17, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în comuna 1 Decembrie din oraşul Măgurele a auzit două focuri de armă şi a găsit în faţa porţii o persoană inconştientă, de sex masculin", informează Poliţia Ilfov, potrivit agenţiei Mediafax.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din oraşul Măgurele, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase, precum şi ambulanţa. Echipajele de intervenţie au constatat decesul bărbatului. În prezent au loc cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Potrivit site-ului news.ro, care citează surse judiciare din anchetă, victima ar fi fost sunată şi chemată în stradă, după care aceasta a fost împuşcată de patru ori în cap.

Tot site-ul news.ro scrie că la originea conflictului se află o femeie, soţia criminalului. Aceasta a cerut protecţia Poliţiei şi le-a declarat autorităţilor că ar fi fost sunată de presupusul atacator în timp ce era audiată.

La momentul transmiterii ştirii, poliţiştii se află la locuinţa atacatorului pentru a-l ridica. Operaţiunea este una riscantă pentru că arma crimei s-ar afla în continuare în posesia suspectului. News.ro a mai precizat că în imobil se mai află şi copilul lui şi al soţiei sale.