51 de elevi din Italia au trecut plin momente de coșmar, miercuri, când șoferul autobuzului școlar a dat foc vehiculului în timp ce copiii erau în el.

Incidentul, în care au fost implicaţi copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a oraşului Milano, în timp ce elevii erau transportați de la școală spre o sală de sport.

La un moment dat, șoferul le-a luat pasagerilor telefoanele, i-a pus pe însoțitori să-i lege cu bandă adezivă, însă un elev a reușit să își anunțe mama, care a sunat la Poliție. A avut loc o urmărire a poliţiei, la sfârşitul căreia autobuzul s-a oprit într-un parapet, după ce a forţat un baraj rutier.

Presa scrie că șoferul a deviat de la traseu și ar fi strigat de mai multe ori: „de aici nu iese nimeni viu”. După ce autobuzul s-a oprit, şoferul l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc.

Potrivit Digi24, agenţii au spart două geamuri din spatele autovehiculului şi au reuşit să scoată copiii.  În acest timp, alţi poliţişti se luptau cu şoferul pe care au reuşit să-l imobilizeze şi să-l aresteze. Din fericire, micuții au scăpat fără răni grave. 12 dintre ei au ajuns, totuși, la spital, intoxicaţi cu fum.

Șoferul, originar din Senegal, avea antecedente penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi abuzuri asupra copiilor. Bărbatul de 47 de ani a vrut să ucidă toți copiii din autobuz, spunându-le autorităților că a vrut să-i răzbune, astfel, pe imigranții care și-au pierdut viața în Marea Mediterană.

Citiți și articolul ”Clipe de COŞMAR pentru 50 de elevi din Italia. Şoferul autobuzului care îi ducea la şcoală a incendiat vehiculul