Anunţ şocant al Autorităţii Naţionale de Protecţia Consumatorilor: inspectorii au depistat şi au retras cuburi de gheaţă vândute la pungă în marile magazine şi făcute din apă nepotabilă. Cuburile erau produse de două companii cu sediu în Bucureşti.

În urma analizelor de laborator făcute, specialiştii ANPC au descoperit că aceste cuburi de gheaţă conţin bacterii care pot proveni din fose sau fecalele animalelor, în unele cazuri, numărul de germeni depistați fiind și de 12 ori mai mare decât cel permis!

Au fost oprite temporar de la vânzare 1.800 kilograme de cuburi din depozitele celor doi producători, precum şi peste 5.000 de pungi cu gheaţă comercializate era în magazine.

„În perioada 7 - 11 mai comisarii ANPC au efectuat un control în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor, la operatori economici care produc în unităţi proprii gheaţă alimentară, atât pe raza municipiului Bucureşti, cât şi la operatorii economici din judeţele Giurgiu şi Constanţa. În urma acestei acţiuni au fost oprite temporar de la comercializare 1.800 kg de cuburi de gheaţă aflate în depozitele a doi producători, precum şi o cantitate de 5.372 pungi cu cuburi gheaţă de 1 sau 2 kg aflate la comercializare în marile magazine”, a anunţat ANPC.

Mai grav este că reprezentanţii firmei producătoare susţin că se alimentează de la reţeaua publică a Capitalei, scrie site-ul stirileprotv.ro. În schimb, furnizorul de apă din Bucureşti, Apa Nova, dă asigurări că apa distribuită este sigură de băut.