Ludovic Orban a anunţat, miercuri, că liberalii au strâns 237 de semnături pentru moțiunea de cenzură, și sunt în discuții cu încă 10 parlamentari. „Din punctul meu de vedere, există toate șansele ca această moțiune de cenzură să fie adoptată și Viorica Dăncilă să se întoarcă ca simplu cetățean”, a declarat șeful PNL.

Toate partidele din Opoziție au semnat moțiunea de cenzură, care ar putea fi depusă la începutul săptămânii viitoare, luni, pe 30 septembrie. Parlamentari de la PNL, USR, PMP, UDMR, ALDE și Pro România sunt printre semnatarii moțiunii. De asemenea, moțiunea a fost semnată și de parlamentari ai minorităților dar și de parlamentari din Partidul Social Democrat.

Rămâne de văzut dacă Opoziția se va baza pe parlamentarii respectivi și în momentul votului. PSD a decis deja în CEx ca la moțiune, parlamentarii partidului să stea în bănci și să nu voteze. Parlamentarii Opoziției vor vota la vedere. Pentru ca moțiunea să fie adoptată și Guvernul Dăncilă să fie demis este nevoie de 233 de voturi.

Textul moțiunii, initulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis urgent”, este finalizat şi reprezintă o critică dură la adresa proiectelor ratate de actuala guvernare.

„Guvernul Dăncilă poate să fie numit guvernul şanselor ratate pentru România. Deşi ţara noastră a traversat o perioadă economică favorabilă, cu ritmuri de creştere importante, guvernele PSD nu au demarat niciun proiect major pentru infrastructura românească. Este foarte simplu să împrumuţi ţara, ştiind că factura acestor împrumuturi va fi plătită de generaţiile viitoare. Este extrem de grav că nu s-a construit nimic cu banii împrumutaţi la dobânzile împovărătoare pe care le plătim cu toţii”, se arată în textul moţiunii de cenzură, ataşat acestei ştiri.

O altă problemă acută semnalată de inițiatorii moțiunii este cea a dezastrului infrastructurii de transport. „Autostrada Unirii, Autostrada Moldovei, cea a Olteniei sau Autostrada Sibiu-Piteşti nu au avansat nici măcar cu un singur centimetru sub guvernarea PSD. Pe calea ferată trenurile deraiază aproape săpătămânal din cauza infrastructurii degradate, iar viteza de deplasare a trenurilor a ajuns sub cea a trotinetelor electrice!”.

„Nu aţi blocat doar investiţiile publice, ci aţi gonit şi investitorii privaţi din economie. Încrederea în economia românească este în declin, în primul rând din cauza faptului că legislaţia economică se modifică aproape săptămânal. Ce investitor ar mai risca să aducă bani şi locuri de muncă bine plătite în România, ştiind că regulile jocului se schimbă peste noapte?”, arată documentul, care aduce ca argument pentru demiterea Guvernului Dăncilă şi taxele introduse prin Ordonanţa Lăcomiei.

„Chiar dacă aţi ştiut că banii la buget nu vă ajung nici pentru educaţie, nici pentru sănătate şi nici pentru investiţii, v-aţi pus semnătura pe textul unei ordonanţe de urgenţă cu puternice vicii de neconstituţionalitate, prin care aţi instituit noi pensii speciale, noi privilegii financiare, pentru alte categorii de beneficiari din sistemul public”, critică opoziţia.

„Ne uităm cum România pierde şansa de a construi spitale regionale, bine dotate, din bani europeni. PSD a promis iniţial 8 spitale regionale şi unul metropolitan, după care a spus că mai întâi se fac 3, la Cluj, Craiova şi Iaşi, pentru ca în final să nu construiască niciunul. Spitalele din reţeaua Ministerului Sănătăţii au cele mai grave probleme, atât din cauza dotărilor deficitare, cât şi a spaţiilor necorespunzătoare pentru un act medical de calitate. Nu faceţi investiţii trainice în aceste spitale, ci continuaţi să risipiţi banii publici pentru plata unor studii de prefezabilitate, de fezabilitate, a unor ghiduri arhitecturale, pentru proiecte tehnice şi servicii de expertiză, care, peste ani, se vor dovedi, din nou, total inutile”, potrivit moţiunii de cenzură.

Aflată în vizită în SUA, Viorica Dăncilă s-a declarat neîncrezătoare în şansele moţiunii de cenzură. „Moțiunea de cenzură cu care ne amenință opoziția nu va trece nici de această dată. Au mai încercat acest lucru, nu de mult, și au eșuat lamentabil. Au mai ratat o dată această tentativă când au venit în Parlament fără o viziune, fără program de guvernare și fără o echipă guvernamentală. Și tot așa vin și acum, fără alternativă și fără cea mai mică idee despre ce vor face a doua zi. Și fiindcă nu poate exista susținere pentru…nimic, nici această moțiune nu va trece”, a scris Dăncilă, pe Facebook.