Ministrul Afacerilor Interne a anunţat că la Jandarmeria Română a fost numit un nou şef, începând de miercuri, în persoana colonelului Ionuţ Cătălin Sindile, până acum prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române. MAI precizează că Sindilie are "o relevantă activitate profesională". Coincidenţă sau nu, acesta este născut în Teleorman, de unde provine şi şefa MAI, Carmen Dan, dar şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

"Această decizie a fost luată având în vedere importanţa sarcinilor ce revin Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi necesitatea asigurării, cu celeritate, a actului managerial", se arată într-un comunicat al MAI transmis agenţiei de presă Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile are 40 de ani şi este născut în judeţul Teleorman. El a absolvit Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza în anul 2000, la arma jandarmi, având o vechime de 18 ani în Jandarmeria Română.

"Ionuţ-Cătălin Sindile are o relevantă activitate profesională în cadrul Jandarmeriei Române, inclusiv mai multe misiuni internaţionale sub egida Uniunii Europene", precizează MAI.

Între altele, el a participat la misiuni internaționale în Kosovo și Georgia.

Vezi AICI CV-ul noului şef al jandarmeriei!

Digi24 notează că decizia vine în contextul în care mandatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei expira miercuri, 15 august, el fiind numit până acum de două ori interimar şi nemaiputând fi numit şi a treia oară tot interimar. 

Cucoş a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar, care expira marţi.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus marţi că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Ulterior, Administraţia Prezidenţială a anunţat că CSAT va lua o decizie cu privire la numirea lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei după finalizarea anchetei privind violenţele din Piaţa Victoriei, din data de 10 august. Sebastian Cucoş a fost comandantul Jandarmeriei Române timp de un an. 

Sebastian Cucoş a spus, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că el a absolvit un examen pentru postul de inspector general al jandarmeriei Române şi că aşteaptă avizul CSAT, fiind o procedură care durează. "Este o procedură care durează, nu fac decât să aştept ca procedura să se încheie", a subliniat el. 

Citiți și articolulPrima declaraţie a şefului Jandarmeriei, după violenţele de la protest: "Sunt mândru de oamenii mei"