Orădeanca Lilla Debelka, cea care ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, a fost realeasă de colegii ei de partid şefă a organizaţiei PSD Diaspora.

Potrivit Agerpres, şedinţa de alegeri a avut loc sâmbătă şi a reunit social-democraţi din 14 ţări. Orădeanca a fost aleasă cu unanimitate de voturi.

"Oriunde aţi fi, pe noi vă puteţi baza. Alături de PSD Diaspora, veţi afla că, deşi românii de pretutindeni sunt departe de ţară, ţara nu este deloc îndepărtată de ei!'', a declarat Lilla Debelka, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

La eveniment au fost prezenţi Codrin Ştefănescu, secretar general al PSD, Maria Lazăr, secretar general al OFSD, şi Rafael Mario Ilie, consilier de stat şi consilier al secretarului general al PSD.

Potrivit sursei citate, în cadrul şedinţei, pe lângă reconfirmarea conducerii, s-a prezentat şi activitatea organizaţiilor pe anul 2018 şi au avut loc discuţii cu reprezentanţii din cele 14 ţări, "prin care s-au găsit soluţii la problemele întâmpinate de românii din diferitele state de reşedinţă", trasându-se, de asemenea, obiective pentru îmbunătăţirea activităţii filialelor din străinătate.

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi-a felicitat colega. Într-o postare pe Facebook făcută luni, şeful social-democraţilor bihoreni i-a transmis lui Debelka succes, ţinând cont că "avem în faţă un an electoral dificil, cu două scrutinuri, în care vocea şi opţiunea românilor din afara graniţelor României vor cântări greu în stabilirea rezultatelor".