Programul social "Litoralul pentru toţi" a debutat duminică, ceea ce înseamnă că, până la sfârşitul lunii septembrie, turiştii pot să se cazeze la mare plătind între 50 şi 140 de lei pe zi.

"Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie si august. Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toţi sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon", a informat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citată de stirileprotv.ro.

Aflat la a 36-a ediţie, "Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susţinut integral de patronatele hoteliere autohtone.

"Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de şapte ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Şi în cadrul acestei ediţii, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă", arată reprezentanţii federaţiei.

Programul durează din 1 până în 30 septembrie.