Centenarul Marii Uniri a fost sărbătorit cu fast, sâmbătă, la Alba Iulia.

La prânz, în Piaţa Tricolorului, pe Esplanada Catedralei Încoronării din Alba Iulia, invitaţii oficiali alături de oamenii simpli veniţi din ţară, dar şi de peste hotare au reconstituit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, citindu-se şi "Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia", scrie alba24.ro.

Aproximativ 3000 de oameni îmbrăcaţi în costume populare veniţi din toate judeţele Transilvaniei, dar nu numai, au participat la acest moment special.

Cel mai aşteptat moment al zilei a fost parada militară, care a fost urmărită de zeci de mii de oameni. Pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, au trecut 23 de detaşamente pe jos, cu aproximativ 1.600 de persoane şi 18 detaşamente de defilare pe roţi, cu aproximativ 150 mijloace tehnice. De asemenea, parada a cuprins 23 de aeronave militare: elicoptere IAR-330 Puma, avioane C-27J Spartan, IAR-99 Şoim, F-16 Fighting Falcon.

Corina Creţu s-a dezis de PSD-işti

La Alba Iulia a fost prezent şi preşedintele Klaus Iohannis, care a inaugurat Monumentul Marii Unirii anume ridicat în Alba Iulia. Înainte, şeful statului s-a oprit la Catedrala Încoronării, unde a depus o coroană de flori, la statuia Regelui Ferdinand.

Klaus Iohannis a fost aşteptat, în tribuna oficială, de Ludovic Orban, Raluca Turcan, Vasile Blaga şi alţi lideri ai PNL, dar şi de reprezentanţi ai Coaliţiei de guvernare, în general din eşalonul secund. Printre aceştia, deputatul de Alba Ioan Dîrzu, deputatul Cătălin Rădulescu şi fostul ministru Victor Negrescu. Comisarul european Corina Creţu a fost şi ea prezentă şi, după ce i-a salutat rece pe social-democraţi, s-a dus în grupul liberalilor. De asemenea, au mai participat ambasadorul american Hans Klemm şi Patriarhul Daniel.

Chiar înainte de sosirea preşedintelui, din public s-au auzit huiduieli la adresa reprezentanţilor PSD. "Ruşine să vă fie. Să îţi fie ruşine Nicolae" au strigat câţiva oameni, adresându-se lui Şerban Nicolae.

Discursul preşedintelui

La inaugurarea Monumentului Marii Uniri, Klaus Iohannis a ţinut un discurs, spunând că avem datoria de a arăta, prin ceea ce facem, că suntem "continuatori destoinici ai proiectului Marii Uniri".  

"Noi, cei de astăzi, avem privilegiul de a fi moştenit rodul celui mai important proiect concretizat vreodată în spaţiul strămoşilor noştri. Este datoria şi responsabilitatea noastră de a omagia trecutul şi de a insufla generaţiilor viitoare idealurile naţionale reîncărcate cu noi semnificaţii. (...) Trebuie să arătăm generaţiilor viitoare că noi suntem, prin ceea ce facem, continuatori destoinici ai proiectului Marii Uniri", a spus şeful statului, potrivit adevarul.ro.

Iohannis s-a declarat onorat să fie preşedinte al României în perioada Centenarului Marii Uniri şi a evocat momentele de la 1918. "Datorită angajamentului conducătorilor săi, contribuţiei intelectualilor şi voinţei populare, Marea Unire a valorificat apropierea dintre români şi minorităţile naţionale pentru construirea unui stat al demnităţii umane, al bunei convieţuiri şi al toleranţei", a spus Iohannis. 

Pe parcursul apariţiilor sale la Alba Iulia, Klaus Iohannis a fost aplaudat şi ovaţionat de oameni. De altfel, şeful statului nu s-a rezumat să-i salute doar pe politicieni, ci a făcut şi băi de mulţime, salutând oamenii prezenţi la festivitate.

De asemenea, la vederea lui Klaus Iohannis, o parte dintre românii prezenţi la Alba Iulia au început să scandeze sloganuri anit-PSD.

Dăncilă, huiduită

Premierul Viorica Dăncilă a ales să meargă sâmbătă, după parada din Bucureşti, la festivităţile de la Focşani. Alături de ea au fost miniştri Tudorel Toader, Ecaterina Andronescu, Carmen Dan şi fostul vicepremier Paul Stănescu.

Potrivit Digi24, după parada de la Focşani, premierul a făcut o baie de mulţime, ocazie cu care a fost huiduită de câţiva oameni din mulţime. De asemenea, cineva a întrebat: "Viorico, tu ştii ce sărbătorim astăzi?".