În munţii din judeţul Maramureş, este vară doar în calendar. Pe cel mai înalt vârf montan din Borşa, Vârful Pietrosu Rodnei, la o altitudine de peste 2.300 de metri, a nins.

În ultimele trei-patru zile, vremea s-a răcit treptat, iar azi noapte au fost zero grade. Primarul din Borşa spune că de 15 ani nu a mai nins în toiul verii.

"În ultimele trei-patru zile vremea s-a răcit treptat, iar în noaptea de marţi spre miercuri a fulguit sus pe munte, astfel că avem prima zăpadă pe Vârful Pietrosul Rodnei, la peste 2.300 de metri altitudine, înregistrată în luna iulie. Temperatura scăzută din noaptea de marţi spre miercuri a adus prima zăpadă pe cel mai înalt vârf montan din Borşa, au fost, cred, zero grade. Sus pe vârf era cernut alb. În luna iulie eu nu îmi aduc aminte să fi nins, în urmă cu 15 ani, în luna august, a mai fost o fulguială sus pe munte, dar nu în iulie", a spus primarul oraşului Borşa, Sorin Timiş, potrivit Mediafax.

Peticele mari de zăpadă se văd chiar din Borşa, a mai spus edilul.