Şoferii care ţin în mână telefonul mobil sau alte dispozitive mobile în timpul condusului vor fi amendaţi cu patru puncte de penalizare, adică 820 de lei.

Noile reglementări vin în contextul în care, în ultima perioadă, în România au avut loc mai multe accidente mortale, cauzate inclusiv de folosirea telefoanelor, în special pentru "live-uri" pe Facebook.

Potrivit digi24, modificările Codului Rutier au fost făcute în şedinţa de luni a Guvernului. Proiectul de ordonanţă modifică OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Concret, noile modificări vor interzice ţinerea în mână a telefonului mobil sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui gadget prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare.

Nerespectarea noilor prevederi vor fi pedepsite cu patru puncte de penalizare şi amendă cuprinsă între şase-opt puncte, adică între 870 și 1.160 lei (un punct amendă este 145 de lei).

De asemenea, vor fi sancţionaţi cu aceleaşi amenzi şi conducătorii vehiculelor pentru care nu este necesar permisul de conducere, cum ar fi bicicliştii.

Dacă utilizarea telefonului se va realiza concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor, se va aplica sancţiunea contravenţională a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Pedeapsa este de două ori mai mare faţă de actuala legislaţie, care prevede amenda minimă, de două puncte-amendă, adică 410 lei, pentru aceia care sunt într-o convorbire telefonică cu telefonul în mână, nu la căşti sau difuzor.

Sursa mai precizează că prin introducerea noilor modificări se urmăreşte reducerea numărului accidentelor de circulaţie cauzate de folosirea telefonului mobil în timpul şofatului. 

Noile reglementări vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, perioadă în care Poliţia Rutieră va desfăşura activităţi de informare a participanţilor la trafic.