Apelurile şi SMS-urile internaţionale în Uniunea Europeană, în reţelele mobile şi fixe, se vor ieftini, începând de miercuri, 15 mai, când intră în vigoare noi tarife, valabile în toate cele 28 de ţări membre UE.

Astfel, consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în alt stat din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (plus TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (plus TVA), a anunţat luni Comisia Europeană, potrivit site-ului Romania24.ro.

Normele se vor aplica din 15 mai în toate cele 28 de ţări ale UE şi, în curând, şi în Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.

Digi24.ro notează că utilizatorii reţelelor pot vorbi la aceleaşi tarife ca acasă atunci când pleacă în străinătate, ca urmare a eliminării tarifelor speciale de roaming în 2017. Însă apelurile spre acasă, din străinătate, rămăseseră suprataxate. În medie, apelurile într-o reţea fixă sau mobilă sunt de 3,6 ori mai scumpe decât cele naţionale, iar SMS-urile sunt taxate dublu.

Potrivit unui exemplu dat de executivul european, de miercuri, cineva care sună din Belgia în Italia, într-o reţea fixă, va economisi 78 de euro pentru fiecare 2 ore de conversaţie, arată sursa citată.