Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici stârneşte noi controverse printr-o declaraţie făcută pe negândite. PSD-stul dorește ca românii care lucrează în străinătate să aibă un singur permis de muncă, valabil pentru o perioadă limitată, de 5 ani, după care să fie obligaţi să își caute de muncă în altă țară.

Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup, a fost explicaţia ministrului, în cadrul unei dezbateri la Palatul Parlamentului.

“Eu am ridicat problema asta și la nivelul colegilor mei, miniștrii de finanțe din cadrul Uniunii Europene. Poate e mai restrictivă sau de altă natură această măsură, dar asta este. Trebuie să învățăm la nivel european că, cu cât o zonă devine mai săracă, alta devine mai bogată, dar undeva lucrurile se rup. Trebuie să fie cu adevărat acea coeziune socială, nu încarci și întărești partea de Vest și lași restul de Europă din fel de fel de condiții, în afară”, a spus ministrul Finanțelor.

Propunerea lui Teodorovici este limitarea dreptului de a lucra. „Permisul de muncă să fie același ca și timp în toate statele. Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa. Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, România, de unde a plecat. Maxim 5 ani și, la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a explicat Teodorovici.

În urma reacţiilor vechemente din spaţiul public, care l-au umplut de critici şi injurii, Teodorovici a făcut câteva precizări, dar nu într-o nouă declaraţie publică, ci pe Facebook.​ El a afirmat că ceea ce a spus reprezintă o subliniere a necesităţii de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene.

"Aceste declaraţii au fost făcute în contextul în care România se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, intenţia mea fiind aceea de a propune soluţii care să vină în sprijinul nostru al tuturor, atât din punct de vedere economic cât şi social. Nu am pus, nu pun şi nici nu voi pune vreodată în discuţie cele patru libertăţi fundamentale pe care se bazează Uniunea Europeană: libera circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Dar dacă o problemă nu este discutată la nivel european, toate celelalte state membre consideră că lucrurile sunt perfecte", a spus Teodorovici.

Astfel, spune el, din România au plecat sute de mii de tineri către alte state, efectele fiind oportunităţi de dezvoltare diminuate, iar economia ţării noastre fiind afectată. "Cele spuse de mine reprezintă o subliniere a necesităţii de a standardiza la nivel european legislaţia şi procedurile privind accesul pe piaţa muncii în statele europene, astfel încât să avem condiţii egale de acces pentru toţi cetăţenii Uniunii Europene. În niciun caz nu este vorba de o piedică sau de o limitare a accesului românilor în spaţiul european, ci mai degrabă dorinţa mea, aşa cum a fost întotdeauna, de a apăra şi promova interesele românilor şi ale companiilor româneşti", a mai arătat ministrul Finanțelor Publice.

Hotnews aminteşte că libera circulaţie a lucrătorilor este un principiu fundamental înscris chiar în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, la articolul 45, potrivit Comisiei Europene. În plus, legislaţia secundară a UE şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie prevăd drepturi clare ale cetățenilor Uniunii Europene în privința liberei circulații.

Printre drepturile cetățenilor UE, se numără: să-şi caute un loc de muncă într-o altă ţară din UE, să lucreze în ţara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă, să locuiască în ţara respectivă în acest scop, să rămână în ţara respectivă după expirarea perioadei de angajare, să beneficieze de acelaşi tratament ca şi cetăţenii ţării respective în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, condiţiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale şi fiscale.