Persoanele care mint în declaraţiile referitoare la coronavirus sau cele care nu respectă măsurile dispuse de autorităţi pentru a preveni răspândirea COVID-19 riscă să ajungă la puşcărie.

Guvernul a adoptat în noaptea de miercuri spre joi o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Penal, potrivit căreia pedepsele ajung până la 15 ani de închisoare, în funcţie de consecinţele faptelor. 

"Nu putem accepta ca cetăţeni iresponsabili care sunt în situaţia de a fi izolaţi sau în carantină să umble liberi în societate şi să rişte să îmbolnăvească alţi cetăţeni", a mai spus, joi dimineaţă, într-o conferinţă, premierul Ludovic Orban.

Potrivit OUG-ului, nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă aceasta are drept consecinţă transmiterea bolii, pedeapsa poate ajunge la 5 ani de închisoare. 

Dacă boala este transmisă conştient de cineva care ştie că suferă de coronavirus, pedeapsa este de la 3 până la 7 ani de închisoare, iar dacă are drept consecinţă moartea unei persoane, închisoarea va fi de la 7 şi până la 15 ani.

Totodată cei care mint că nu vin din zone afectate de coronavirus riscă până la 5 ani de închisoare.

A fost inclusă, prin Ordonanţă, şi o nouă infracţiune, şi anume: "Omisiunea declarării unor informaţii". Concret, cei care nu declară, în timpul anchetei epidemiologice, toate persoanele cu care s-au întâlnit sau alte informaţii esenţiale riscă închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

Actul normativ defineşte şi carantina în sensul restricţiei activităţilor şi separării de alte persoane, în spaţii special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării.


Textul Ordonanţei de urgenţă

1. Articolul 326 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Falsul în declaraţii

Art. 326. (1) Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută la alin.(1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă."

2. Articolul 352 se modifică şi va avea următorul cuprins

"Zădărnicirea combaterii bolilor

Art. 352. (1) Nerespectarea măsurilor de carantină sau de spitalizare dispuse pentru prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(4) Dacă fapta prevăzută în alin. (2) este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(5) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(6) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(8) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (4) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

(9) Tentativa la infracţiunea prevăzută în alin. (3) se pedepseşte.

(10) Prin carantină se înţelege restricţia activităţilor şi separarea de alte persoane, în spaţii special amenajate, a persoanelor bolnave sau care sunt suspecte, într-o manieră care să prevină posibila răspândire a infecţiei sau contaminării."

3. După articolul 352 se introduce un nou articol,

art. 352(1 ), cu următorul cuprins:

"Omisiunea declarării unor informaţii

Art. 352(1) . Omisiunea persoanei de a divulga cadrelor medicale sau altor persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în care acestea îşi desfăşoară activitatea a unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă."