Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului a anunţat că va depune la Parchetul General o plângere penală împotriva ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, şi subalternilor săi, care "nu au luat măsuri pentru a pune la dispoziţia bolnavilor care suferă de imunodeficienţe primare şi de boli autoimune tratamentul cu imunoglobulină", a transmis Digi 24. 

"În lipsa acestui medicament vital, viaţa a peste 500 de persoane, majoritatea copii, este, în fiecare clipă, în pericol. În vara acestui an, ultimele firme care distribuiau astfel de medicamente în România au anunţat că se retrag de pe piaţă. Deşi i-a fost semnalată situaţia inclusiv de către FACIAS, şi a fost avertizat că administrarea acestui medicament nu suferă amânare, în mod iresponsabil faţă de viaţa bolnavilor, Ministerul Sănătăţii condus de Florian Bodog nu a luat nicio măsură", anunţă FACIAS în comunicatul citat de News.ro.

Reprezentanţii organizaţiei spun că primul deces provocat de "neglijenţa autorităţilor statului" s-a înregistrat sâmbăta trecută, în Alba Iulia. "FACIAS acordă asistenţă juridică familiei victimei pentru ca cei responsabili să răspundă în faţa legii pentru indiferenţa cu care au tratat această situaţie", se mai arată în comunicat.

De asemenea, FACIAS aşteaptă şi poziţia premierului Mihai Tudose vizavi de această criză. "Conform art. 34 din Constituţie, statul este obligat să asigure fiecărui cetăţean accesul la medicamente esenţiale şi să îi ocrotească viaţa şi sănătatea. Primul Ministru a intervenit în această problemă. Aşteptăm cu interes deciziile sale. Sănătatea cetăţenilor trebuie să fie o prioritate naţională", se mai arată în document.

Luni, Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat pe Facebook că au plecat către unităţile spitaliceşti din ţară 2.200 de flacoane de Pentaglobin, care să rezolve problema urgentă a lipsei de imunoglobulină.

Bodog a mai spus că, în următoarele două săptămâni, vor mai ajunge încă 900 de flacoane de Intratec (100 ml), 6.000 flacoane Pentaglobin (50ml) şi 4.000 de flacoane Pentaglobin (100 ml), cantităţi ce vor acoperi nevoile pacienţilor din România.

Până atunci, ministrul Sănătăţii cere spitalelor care se confruntă cu cazuri urgente pot apela la unităţile medicale din ţară, unde s-au identificat 1.700 de fiole de imunoglobulină.

O zi mai târziu, marţi, Bodog a transmis că s-a înfiinţat o structură de urgenţă care are rolul de a direcţiona stocurile identificate de imunoglobulină în unităţile sanitare din ţară către cazurile urgente de imunodeficienţă primară care necesită tratament imediat.

Totodată, va fi înfiinţată o linie telefonică specială la care medicii din toată ţara pot anunţa apariţia cazurilor grave care necesită tratament cu imunoglobulină, pentru ca medicamentele necesare sa fie direcţionate către unitatea sanitară care are în îngrijire pacientul.

Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, relata sâmbăta trecută cazul unei femei care a murit la spitalul din Alba-Iulia din lipsa imunoglobulinei.