Anul 2019 ar putea începe cu proteste în spitale şi policlinici. Sindicatele din sănătate au început să strângă semnături pentru declanşarea grevei generale, nemulţumiţi fiind de măsurile adoptate de Guvern prin Ordonanţa 114 care include şi "taxa pe lăcomie", scrie site-ul stirileprotv.ro.

Potrivit Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", peste 4.000 de salariaţi din sănătate sunt nemulţumiţi. "La iniţiativa Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară‘, denumită Pluguşorul Nedreptăţiţilor, au răspuns până acum peste 4.000 de salariaţi din sănătate din toată ţara, mulţi dintre ei transmiţând deja ‘urările’ lor la adresa Guvernului", se arată într-un comunicat al federaţiei.

În opinia sindicaliştilor, deşi Ordonanţa de Urgenţă nr. 114/2018 rezolvă una dintre probleme, adică asigură creşterea salariilor de bază pentru aproximativ 50% dintre salariaţii din sănătate cu un sfert din diferenţa dintre salariul actual şi nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, ea introduce în acelaşi timp o serie de măsuri care au un impact negativ semnificativ asupra tuturor salariaţilor din sănătate.

Spre exemplu, prin acest act normativ, Guvernul a decis, în mod paradoxal, să-i lipsească de drepturile cuvinte pentru activitatea desfăşurată în această perioadă tocmai pe cei aflaţi acum la muncă, pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale necesare populaţiei.

Personalul care nu a beneficiat de majorarea salariului de la 1 martie 2018 (cca. 50% dintre salariaţii din sănătate), respectiv farmacişti, biologi, chimişti, fizicieni, biochimişti, kinetoterapeuţi, personalul TESA, infirmiere, brancardieri, registratori medicali, îngrijitoare, muncitori, vor fi privaţi de raportarea următoarelor sporuri la noul salariu de bază: sporul pentru condiţii de muncă, sporul pentru activitatea prestată în ture, sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează, sporul pentru munca prestată în timpul nopţii.

"Având în vedere "obiceiul" Guvernului de a adopta acte normative ce vizează soarta salariaţilor din sănătate fără respectarea regulilor de dialog social (aceasta fiind principala cauză a efectelor negative) şi de a face acest lucru în perioada sărbătorilor, protestele noastre sunt întemeiate. Pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală", mai spun sindicaliştii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară".