Președintele Alianței Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (T.A.T.A.), Bogdan Drăghici, a fost reținut de polițiștii bucureșteni miercuri dimineață, fiind acuzat că și-ar fi violat fiica vitregă.

Potrivit agenţiei Mediafax, Drăghici este bănuit că în urmă cu mai mulți ani şi-ar fi agresat sexual şi violat o fiică vitregă, care era minoră la acea vreme. Drăghici, care are mai mulți copii, ar fi bănuit, de fapt, de mai multe astfel de fapte, care încă nu au fost făcute publice, notează sursa citată. 

Liderul T.A.T.A. a devenit cunoscut în urmă cu zece ani, odată cu o campanie în care a militat ca taţii să se poată interna alături de copii, în spital, la fel ca mamele. 

Bogdan Drăghici va fi prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă, iar în prezent este reţinut în Arestul Central al Poliţiei Capitalei.

T.A.T.A. este o entitate care, de-a lungul timpului, a militat pentru drepturi egale între mămici şi tătici în familie, iniţiind mai multe acţiuni în acest sens. Câteva dintre acţiuni au fost militarea pentru instituirea Zilei Tatălui sau sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în privinţa unor declaraţii sau intenţii ale autorităţilor care ar fi fost defavorabile taților.