Administraţia Prezidenţială a anunţat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis a semnat un decret cu privire la decorarea tenismenei române Simona Halep cu Ordinul Naţional "Steaua României", "în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate" şi deoarece "promovat numele ţării noastre în întreaga lume". 

”Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep. Prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

”Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, a încheiat Administrația Prezidențială.

Simona Halep, în vârstă de 27 de ani, a câştigat sâmbătă turneul de la Wimbledon, trecându-şi în palmares cel de-al doilea titlu de grand slam, după cel obţinut anul trecut la Roland Garros. 

Ea a fost felicitată de Ducesa de Cambridge după reuşită şi a fost inclusă în exclusivistul club de tenis All England Club.

Ea a participat ulterior şi la un dineu oficial, unde a strălucit într-o rochie neagră. Ea şi Novak Djokovic, câştigător al trofeului şi anul acesta la Wimbledon, au fost vedetele serii. 

Simona Halep este aşteptată să ajungă în România la ora 17, împreună cu cel mai nou trofeu din cariera ei. După această reuşită, ea va urca pe locul 4 în clasamentul jucătoarelor de tenis (WTA). 

Pe de altă parte, Patriarhia România a anunţat că o va decora pe Simona cu Ordinul "Crucea Patriarhală" pentru mireni.