Şeful interimar al Jandarmeriei Române, colonelul Sebastian Cucoş, a susţinut, marţi, o declaraţie de presă în care a spus că nu îşi dă demisia, că toţi cei care au greşit la mitingul din 10 august vor plăti şi şi că jandarmii şi-au făcut vineri datoria. "Toate aceste misiuni au fost alături de oamenii mei şi sunt mândru de ei", a spus el.

 "Am 22 de carieră militară într-o instituţie în care am evoluat treaptă cu treaptă. N-am făcut decât să-mi iubesc ţara şi drapelul ăsta pe care eu am jurat şi-mi păstrez jurământul. Să cred în Dumnezeu şi în camarazii mei. Toate aceste misiuni au fost alături de oamenii mei şi sunt mândru de ei", a spus Cucoş, potrivit declaraţiilor preluate de site-ul stirileprotv.ro.

Cucoş a spus că există instituţii care vor stabili cine sunt vinovaţii pentru violenţele de la mitingul diaspora şi a îndemnat la calm şi la înţelegere.

"Am văzut polarizări diferite în spectrul media şi nu doar vizavi de ultimele evenimente. Prea ne-am învrăjbit români contra români, prea ne urâm unii pe alşii. Haideţi să ne aşezăm un pic. Cei care au greşit vor plăti, indiferent de unde sunt. Sunt instituţii care trebuie să facă lucrul ăsta. Să le lăsăm, să facem treabă. Jandarmii ăştia care au umplut tot netul acum, sunt aceiaşi pe care i-aţi văzut la inundaţii, care i-au scos pe oameni din zăpadă şi care ani la rând nu şi-au dorit decât să avem un cadru normal de desfăşurare a activităţilor. Nimic mai mult", a mai spus el, conform aceleiaşi surse.

Legat de demisia sa, Sebastian Cucoş a declarat că va aştepta procedura în ceea ce priveşte mandatul său, interimar, la conducerea Jandarmeriei Române.

 "Polarizari diferite în ceea ce mă priveşte: ca-mi dau demisia, că voi fi destituit, judecat, bătut cu pietre. Ţin să vă spun că mă aflu în următoarea situaţie: Am absolvit un examen legal, după absolvirea acestui examen pentru poziţia de comandant al Jandarmeriei Române este necesar avizul CSAT-ului, e o procedură, durează. Nu fac decât să aştept ca acest parcurs procedural să se încheie".

În declaraţia de presă, şeful Jandarmeriei a lansat un apel la pace şi către români: "Dragi români, suntem în anul centenar, suntem în anul unirii, haideţi să ne aşezăm la calm, la moderaţie, la înţelegere.  În ceeea ce priveşte colegii mei, vă asigur că şi-au facut datoria, vă asigur că oamenii în uniformă îşi merită respectul nostru şi al dumneavoastră. Încă o dată subliniez, dacă există cineva care se face vinovat de ceva, indiferent dacă este un om în uniformă sau civil, va fi investigat. Avem instituţii, avem o justiţie care îşi face treaba şi sper să şi-o facă cu prisosinţă", a mai spus Cucoş.

De precizat că lui Sebastian Cucoş, urmează să îi expire al doilea mandat de inspector general interimar al instituţiei.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că numirea noului şef al Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august.

"Având în vedere evenimentele din data de 10 august a.c., din timpul protestului din Piaţa Victoriei, în care a fost implicată Jandarmeria Română, se impune ca luarea unei decizii de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind numirea colonelului Cucoş Gheorghe-Sebastian în funcţia de inspector general să se realizeze după pronunţarea organelor judiciare abilitate, cu privire la legalitatea acţiunilor Jandarmeriei Române. În acest context, problematica în cauză poate fi supusă analizei şi deciziei CSAT în cadrul unei viitoare şedinţe, luând în considerare şi concluziile anchetelor organelor judiciare competente", arată Administraţia Prezidenţială.

Referitor la asigurarea interimatului la şefia Jandarmeriei Române, Administraţia Prezidenţială a precizat că preşedintele României şi CSAT nu au atribuţii în acest sens.

Ministrul Carmen Dan a declarat, marţi, că şeful Jandarmeriei Române, Sebastian Cucoş, este în acest moment în funcţia interimară şi că a transmis către preşedintele Klaus Iohannis o cerere de definitivare a mandatului, pentru a evita situaţia ca instituţia să rămână fără conducere."În acest moment, Sebastian Cucoş este inspectorul general al Jandarmeriei şi, teoretic, suntem în procedura de avizare. Şi astăzi poate să primească avizul de la Cotroceni, de la CSAT. Noi am depus toate documentele în timp util, ca să nu ajungem în situaţia asta (ca Jandarmeria Română să rămână fără conducere, n.r.)", a declarat, marţi, ministrul Carmen Dan.