Publicaţia naţională Press One l-a nominalizat pe primarul Oradiei, Ilie Bolojan, pentru premiul "Omul Anului 2018 în România". Jurnaliştii arată că Bolojan a făcut din Oradea un oraş care atrage multe fonduri europene şi în care mulţi clujeni visează să se mute.

Alţi nominalizaţi sunt Simona Halep, Cristina Neagu alături de echipa naţională de handbal şi Andrei Pleşu.

Despre primarul Oradiei jurnaliştii mai spun că era considerat, în primii ani, un tip încăpăţânat şi ciudat. 

"I-a speriat pe funcţionarii primăriei cu ideile lui fixe: de pildă, că aparatul administrativ trebuie redus. Mai pe româneşte, cine nu munceşte pleacă. A fost, probabil, prima restructurare de personal dintr-o instituţie publică din România făcută pe criterii de performanţă şi eficienţă. Zece ani mai târziu, Oradea e un oraş în care mulţi clujeni visează să se mute. Şi asta pentru că bucureştenii n-au aflat încă detalii. Ilie Bolojan e la al treilea mandat de primar. Conduce, de 10 ani, un oraş care s-a dezvoltat cu precădere atrăgând fonduri europene. Ani la rând, Oradea a avut bugetul mai mare decât Cluj-Napoca − şi banii au fost investiţi în spitale, în infrastructură şi în urbanism. Când daţi de vreun drum construit atât de bine şi de repede încât s-a viralizat, să ştiţi că e de la Oradea. Culmea, acolo Uniunea Europeană nu sabotează investiţiile", se arată în articolul publicat de Press One. 

Lista completă a nominalizărilor îi cuprinde pe: Ilie Bolojan, Daniel Dines (CEO UiPath), Oana Gheorghiu şi Carmen Uscatu (asociaţia "Dăruieşte viaţă"), Simona Halep, Cristina Neagu şi naţionala de handbal feminin, Sergiu Paşca (cercetător), Radu Păltineanu (cicloturist), Andrei Pleşu, Tăşuleasa Social şi grupul "Vă vedem din Sibiu".

Până la ora publicării acestei ştiri, Ilie Bolojan era pe locul al doilea în preferinţele cititorilor Press One.

Nominalizaţii poţi fi votaţi până pe 13 ianuarie la ora 24. Sistemul permite acordarea unui singur vot de la un IP, unei singure nominalizări, o singură dată.