Preotul Vasile Răducă, prodecan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, a făcut afirmaţii scandaloase la Radio Trinitas, post care aparţine Patriarhiei.

El a spus că dacă o femeie rămâne însărcinată după un viol este posibil să-i fi plăcut. În aceeaşi emisiune, preotul a mai susţinut că sexul cu prezervativ este "masturbare".

Tot el i-a mai transmis unei ascultătoare să se roage la Dumnezeu ca fiica ei să termine relaţia pe care o are cu un musulman.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul cu somaţie, iar Patriarhia Română s-a delimitat ferm de afirmaţiile făcute de Răducă, adăugând că acesta nu va mai fi invitat la postul de radio, precizează hotnews.ro. 

În ce priveşte lipsa de reacţie a moderatorului emisiunii, purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu a oferit ca posibilă explicaţie faptul că este masterand al preotului, "deşi asta nu îl scuză".

Paginademedia.ro a notat câteva dintre afirmaţiile făcute de prodecanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti la Radio Trinitas. 

"Sunt rarisime cazurile în care violul se soldează cu graviditate. Vă rog să reţineţi, sunt rarisime cazurile când violul se soldează cu graviditate. Când se soldează cu graviditate, sunt mai multe cauze: fie că este vorba de un viol la care ai consimţit şi care ţi-a plăcut să se repete, fie că te-ai găsit în imposibilitatea de a face de aşa manieră încât celulele germinale care sunt pe punctul de a se întâlni, să se şi întâlnească şi să fie fertilizat oul", a susţinut Vasile Răducă. 

"Aşa că ideea, cum am văzut-o de curând la cineva, că pruncii obţinuţi sau că o femeie are dreptul să avorteze fătul care s-a constituit în urma unui viol, nu este întemeiată şi nu este acceptată de Biserică", a continuat acesta. 

Mai mult el s-a arătat şi împotriva folosirii prezervativului: "În utilizarea prezervativului, nu facem altceva decât, cei tineri care fac lucrul acesta, nu fac altceva decât să se masturbeze, care este o practică dezgustătoare. Mai bine mai rar, dar cumsecade şi să-i oferi soţiei ceea ce organismul ei are nevoie, din punct de vedere biochimic, decât să o masturbezi şi să trăieşti într-o succesiune de acte de masturbare de care să-ţi fie, practic, scârbă şi silă şi ruşine". 

Emisiunea a fost difuzată pe 27 mai, la Radio Trinitas şi a fost reclamată de unii ascultători.

Hotnews.ro scrie că rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a solicitat decanului Facultăţii de Teologie să-l demită pe prodecanul Vasile Răducă în urma afirmaţiilor scandaloase făcute de acsta. 

"I-am solicitat decanului Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", prof. Ioan Moldoveanu, demiterea şi înlocuirea prof. Vasile Răducă din funcţia de prodecan. Universitatea din Bucureşti se delimitează public de declaraţiile profesorului Vasile Răducă, pe care le considerăm inacceptabile. Comunitatea universitară a Universităţii din Bucureşti îşi respectă misiunea de a promova şi de a susţine valori şi principii care să consolideze o societate democratică modernă, în care respectarea şi cultivarea demnităţii umane şi a valorilor umaniste, precum şi a rolului ştiinţei în evoluţia umanităţii reprezintă piloni fundamentali", a scris Mircea Dumitru, pe Facebook.