Nemulțumirile iau amploare în interiorul PSD iar presiunea este tot mai mare asupra liderului PSD, care se confruntă în momentul de față cu mai multe probleme. Surse social-democrate au declarat pentru HotNews.ro că din ce în ce mai mulți social-democrați dezaprobă modul în care Liviu Dragnea conduce partidul și vor să-i ceară acestuia să facă un pas în spate. O altă problemă arzătoare cu care se confruntă Dragnea și care nu mai poate fi amânată este ordonanța privind amnistia și grațierea.

Dragnea, somat să se retragă

Mai mulți lideri PSD intenționează să-i ceară lui Dragnea, în viitoarea ședință a Comitetului Executiv, să facă un pas în spate iar partidul să aibă o conducere colectivă. Paul Stănescu, Mihai Bădălău și Mihai Tudose sunt cei care poartă discuții cu liderii din teritoriu pentru a creea o opoziție puternică în interiorul partidului. Aceștia s-ar baza pe susținerea, până în prezent, a 15 organizații județene printre care se numără: Olt, Argeș, Giurgiu, Brăila, Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Vaslui, Buzău, Constanţa, Caraş Severin și Timiș.

Hotnews scrie că Liviu Dragnea are în prezent sprijinul organizațiilor județene Dolj, Gorj, Teleorman, Vâlcea, Ialomița, Neamţ, Bacău, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Cluj, Braşov, Covasna, Harghita, Alba, Arad şi două organizaţii de Sector din Bucureşti (sector 5 Daniel Florea și sector 6 Gabriel Mutu). Deşi organizaţia PSD Bihor nu este pomenită, se ştie că liderul acetseia, Ioan Mang, este un susţinător al lui Dragnea.

La întâlnirea informală recentă a pesediștiilor de la Neptun Paul Stănescu, Niculae Bădălu, Mihai Tudose și Marian Oprișan i-au reproșat lui Dragnea că partidul a scăzut drastic în sondaje și că există nemulțumiri ale oamenilor din teritoriu pentru modul cum acesta ia deciziile. 

Tensiunile au escaladat în ședința CEX, unde Gabriela Firea a cerut retragerea sprijinului politic pentru  ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru modul în care a gestionat activitatea Jandarmeriei la mitingul din 10 august. Propunerea lui Firea nu a avut ecou în ședința CEX, liderii județeni evitând atunci un conflict deschis cu Dragnea. Primăriţa Capitalei a ieşit însă public cu acuzații la adresa liderului PSD, iar apariţiile sale televizate par convingătoare. 

Majoritatea parlamentară, precară

Conflictul lui Dragnea cu vicepreședintele PSD și primarul Capitalei, Gabriela Firea "aruncă în aer majoritatea parlamentară și așa fragilă pe care o avem", au declarat pentru Hotnews.ro, surse din interiorul PSD. În prezent PSD și ALDE au împreună 250 de mandate (220 - PSD și 30 ALDE) iar majoritatea este 233. Există, se pare, o serie de deputații și senatorii dispuși să demisioneze din grupul PSD pentru a bloca activitatea și proiectele de lege și pentru a boicota în acest fel actuala conducere PSD. 

Până acum un deputat PSD de București, 3 deputați de Ilfov și 2 din Botoșani și-a anuntat susținerea față de Firea. În prezent PSD București are 14 deputați și, susțin sursele citate, în următoarele zile alți trei parlamentari ar putea să-și anunțe demisiile. De altfel în spatele lui Firea se află organizația PSD București și trei organizaţii de sector (Rodica Nassar sector 2, Robert Negoiță sector 3 și sector 1 Dan Tudorache). Totodată, gruparea Stănescu-Bădălu-Tudose controlează o serie de deputați și senatori care, la nevoie ar putea boicota activitatea parlamentară.

O majoritatea fragilă blochează multe proiecte legislative anunțate Liviu Dragnea ca prioritare în sesiunea de toamnă. Printre acestea se numără legea offshore aflată în reexaminare la Senat, Codurile Penale, legile justiției, legea privind desecretizarea protocoalelor SRI, legile siguranței naționale - toate pe agenda prioritară a PSD-ului. De asemenea, nimeni din Guvern nu pare dispus să îşi asume ordonanţa privind graţierea şi amnistia, aşteptată de mulţi „grei” din partid, iar conducerea PSD caută soluții. Gabriela Firea speculează problema și a declarat public că orice invenție juridică privind grațierea și amnistia ar putea duce PSD în haos şi compromite imaginea internaţională a României, astfel că este nevoie să se respecte legile.

Funcţii de vânzare

De partea cealaltă, Marian Neacșu și Darius Vâlcov negociază cu fiecare organizație în parte susținerea președintelui PSD. "Se promit fonduri prin PNDL, se promit funcții, se promite orice în bătălia pentru controlul organizaților și menținerea puterii", au declarat sursele citate. Pentru șefia organizației PSD București au apărut neoficial deja primele propuneri: senatorul Șerban Nicolae şi primarul sectorului 5, Daniel Florea. 

Confruntarea taberelor din interiorul PSD va avea loc cel mai probabil în ședința CEX programată peste două săptămâni. Se așteaptă un contra-atac dur din partea lui Liviu Dragnea, dar și o poziționare puternică din partea liderilor nemulțumiți de acesta.

Jos Dragnea şi Dăncilă!

Conflictul din interiorul PSD este văzut de adversari politici ca un bun moment pentru răsturnarea ddezastruosului Guvern Dăncilă şi instalarea unuia nou, girat de aceeaşi majoritate, dar care măcar să nu facă România de râs la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

Victor Ponta a propus luni un plan pentru ”salvarea României”, iar potrivit acestuia primul pas pentru schimbarea actualului ”Guvern incompetent” este ca partidele de opoziție să anunțe că vor iniția o moțiune de cenzură împotriva “Dragnea - Dancilă” dar că nu vor intra la guvernare decât în urma unui vot popular care să îi legitimeze în acest scop sau că acceptă dreptul PSD de a propune un nou Guvern, ”cu condiția ca acesta să fie democratic”.

Potrivit planului lui Ponta, mai departe președintele Iohannis trebuie să își asume public declarațiile anterioare de a cere un alt Guvern, dar provenit tot din actuala majoritate și să nu se mai repete precedentul ”Cioloș”. Totodată, ar trebui propus cat mai repede un deputat din Grupul PSD care să candideze la funcția de Președinte al Camerei împotriva lui Dragnea, o persoana agreată de PSD dar acceptată de către deputații Opozitiei, UDMR și Minorități.

Potrivit lui Ponta, după ce se schimbă majoritatea în Camera Deputaților și este înlocuit Dragnea, grupul dizident din PSD trebuie să vină cu o propunere concretă de Prim Ministru, dând ca exemple pe Corina Cretu, Ecaterina Andronescu sau Mihai Tudose.

Un scenariu similar a invocat şi fostul preşedinte Traian Băsescu. ”Dacă va fi o negociere inteligentă, care să nu-i pună în situația de a avea mari pierderi de pe urma căderii guvernului, adică într-un fel sau altul să rămână la guvernare, într-un fel sau altul - aici trebuie și implicarea președintelui Iohannis la un moment dat - guvernul poate să cadă”, a declarat Băsescu.

El a mai spus că Opoziția trebuie să depună o moțiune de cenzură. ”Pentru opoziție, a nu depune o moțiune de cenzură, când ai pesta porcină care îți decimează populația de suine, când ai evenimentele din 10 august, care s-au desfășurat cu atâtea nereguli și atâta minciună din partea guvernului... Nu ai cum să nu depui moțiune de cenzură”, a mai apreciat fostul președinte al României.