În rapoartele privind România ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei, publicate marți, GRECO constată că doar una dintre cele cinci recomandări specifice cuprinse în Raportul său ad-hoc a fost implementată. GRECO arată că recomandarea de a se renunța la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost complet ignorată și insistă că această secție - văzută ca o anomalie - trebuie desființată.

În raportul său, GRECO arată că aspectele invocate anterior privind reforma judiciară trebuie privite în contextul mai larg al reformei controversate a sistemului judiciar din România, care continuă să ridice preocupări serioase în rândul entităților naționale interesate, al societății civile și al comunității internaționale.

GRECO salută că în 4 iunie 2019 premierul român a anunțat intenția de a abandona reformele judiciare controversate și încurajează autoritățile să implementeze în totalitate recomandările GRECO fără orice altă întârziere.

GRECO ia notă de progresele înregistrate în ceea ce privește eliminarea incompatibilităților judecătorilor și procurorilor, spre exemplu faptul că nu pot desfășura activități externe, altele decât cele din învățământul superior și funcțiile didactice. GRECO recunoaște, de asemenea, că unele măsuri inițiale au fost luate de către autorități pentru a aborda problema pensionării anticipate a procurorilor și judecătorilor și a consecințelor acestora. Dar "pentru cea mai mare parte a preocupărilor, nu s-au obținut rezultate tangibile", spun experții.

"Mai presus de toate, noua legislație include mai multe amendamente, printre altele, referitoare la numirile și eliberările din funcție a procurorilor de rang înalt, independența funcțională a procurorilor, răspunderea personală a judecătorilor și procurorilor etc., care, împreună, reprezintă amenințări serioase la adresa independenței sistemului judiciar în România", spune GRECO.

GRECO se declară preocupat în mod special de faptul că recomandarea de a se renunța la înființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost complet ignorată. Grupul Statelor care luptă împotriva corupţiei este îngrijorat şi că executivul de la Bucureşti a continuat să folosească ordonanţe pentru modificarea legilor justiţiei.

În privinţa reformelor din sistemul de justiţie, GRECO atrage atenţia că majoritatea încercărilor recente ale autorităţilor române de a reduce statutul limitărilor pentru anumite fapte de corupţie, dacă vor fi trecute într-o lege, ar submina grav lupta împotriva corupţiei. Adoptarea de către Consiliul Suprem al Magistraturii (CSM) a Planului de Integritate pentru sistemul judiciar introduce câteva măsuri de conştientizare privind prevenirea şi combaterea corupţiei, dar există nevoia de a întări rolul şi eficienţa managerilor din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Fiecare instituţie vizată de GRECO în rapoartele pentru România publicate marți trebuie să își facă propria analiză şi să ia măsurile care se impun, a declarat ministrul Justiției, Ana Birchall, fără a face alte comentarii. 

"În legătură cu GRECO (...), la Ministerul Justiţiei noi o să ne facem propria analiză, aşa cum cred că fiecare instituţie menţionată în raportul GRECO trebuie să îşi facă propria analiză şi să tragă concluziile şi să ia măsurile care consideră că se impun. În momentul în care vom finaliza această analiză, consultând pe toţi cei care au un cuvânt de spus în buna funcţionare a justiţiei, cu siguranţă o să vin în faţa dumneavoastră şi o să dau dovadă de aceeaşi transparenţă", a afirmat Birchall. Ea a mai spus că "Ministerul Justiției a dat dovadă de transparență si în mai puțin de două săptămâni de la primirea rapoartelor le-a tradus și publicat astăzi".

Pe de altă parte, PSD și Guvernul nu vor desființa Secția Specială, chiar dacă aceasta este criticată în Raportul GRECO, care cere insistent acest lucru, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache. El o critică și pe Ana Birchall, ministrul Justiției, care spunea, legat de obligativitatea implementării recomandărilor, că "atunci când ești într-un club, e nevoie să respecți regulile".