Raportul MCV care urmează să fie publicat marți, 13 noiembrie, de Comisia Europeană este mai dur în ceea ce privește România decât în privința Bulgariei.

Un draft al raportului, consultat de G4media.ro, arată că executivul comunitar va cere PSD-ALDE oprirea imediată a implementării legilor Justiției și stoparea implementării Codului Penal și Codului de Procedură Penală. 

Potrivit aceleiași surse, executivul comunitar va arăta că România a îndeplinit doar două din cele 12 recomandări (referitoare la Sistemul Prevent al Agenţiei Naţionale de Integritate şi Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate) şi va adăuga alte recomandări extrem de dure.

Printre noile recomandări ale Comisiei Europene se numără: oprirea imediată a implementării legilor Justiţiei realizate de Comisia Iordache, precum şi a ordonanţelor de urgenţă emise de Guvernul Dăncilă; stoparea implementării Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală; asumarea de către Parlament şi Guvern a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi GRECO (Grupul de State împotriva Corupţiei, un organism al Consiliului Europei) privitoarea la legislaţia din Justiţie; relansarea procesului de numire a şefului DNA, cu promovarea procurorilor cu experienţă în lupta anti-corupţie; Avizul CSM în procedura de revocare şi numire procurorilor şefi să fie obligatoriu, şi nu consultativ, cum este în acest moment.

În plus, raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în justiţie (MCV) va stipula clar că România nu va scăpa de acest mecanism, aşa cum îşi doresc reprezentanţii PSD şi ALDE, mai scrie G4media.ro. 

Raportul MCV va arăta totodată că Bulgaria a implementat mult mai multe dintre recomandările Comisiei.

G4media.ro precizează că draftul la care a avut publicația acces poate suferi modificări de ultim moment înaintea publicării de săptămâna viitoare.

Marţi, 13 noiembrie, Comisia Europeană va face publice rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria, iar Parlamentul European va vota rezoluţia privitoare la România.