Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi cu ocazia Comitetului Executiv al PSD, în prima apariţie publică după o lună de concediu, că le-a cerut premierului Viorica Dăncilă şi reprezentanţilor Guvernului revizuirea bugetelor serviciilor secrete

Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că serviciile secrete au bugete prea mari. "I-am rugat să analizeze sumele alocate serviciilor secrete. Cred că sume importante de aici pot fi realocate către sănătate de exemplu. Eu mă gândesc un program de acordare gratuită pentru toţi copiii din România de vitamina D este tot un program de siguranţă naţională. Un program de diabet. Şi au spus că vor analiza", a declarat liderul PSD, citat de Digi 24.

Liviu Dragnea a precizat că în cazul în care Guvernul nu îi va onora cererea se va asigura personal de diminuarea bugetelor serviciilor secrete. "Dacă pot face în Guvern, dacă nu, eu sigur o să o fac la Parlament cu amendament", a afirmat social-democratul.

Atac la Iohannis

Întrebat de jurnalişti dacă nu are nevoie de avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru această măsură Dragnea s-a arătat iritat. "Îmi trebuie avizul lui Iohannis şi pentru viaţă să înţeleg?", a replicat liderul PSD care a încheiat cu afirmaţia că "Parlamentul nu cere aviz de la nimeni".

Măsura anunţată de Liviu Dragnea este cu atât mai controversată cu cât vitamina D se acordă deja gratuit copiilor din România iar bolnavii de diabet beneficiază şi ei de programe de tratament gratuit sau parţial compensat.

Conform proiectului de buget Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protocol şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ar putea avea alocate anul acesta resurse financiare mai mari cu procente între 4,8% şi 69% faţă de anul trecut.