Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost arestat în prima zi a anului sub acuzaţia de viol. Judecătorii au dispus arestarea lui pentru 30 de zile după ce a fost acuzat că a violat un bărbat în vârstă de 57 de ani în propria-i casă. 

Agresiunea s-a petrecut în localitatea vasluiană Dăneşti în seara de 28 decembrie, scrie adevărul.ro.

Adolescentul de 15 ani s-a întâlnit cu victima în faţa porţii, unde au stat de vorbă şi au fumat câte o ţigară. La un moment dat, bărbatul de 57 de ani l-a invitat pe minor în locuinţă pentru a-l servi cu un pahar cu vin. Cei doi au intrat în casă şi, după ce au consumat vin, minorul i-a propus gazdei să întreţină relaţii sexuale, relatează aceeaşi sursă.

Bărbatul a luat-o la fugă din casă, dar a fost ajuns de minor şi târât înapoi în locuinţă, unde l-a obligat să întreţină relaţii sexuale. Apoi, minorul a luat din buzunarul victimei şi banii pe care-i avea: 5 lei.

"În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi tâlhărie calificată. Autorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Pe numele său a fost emis mandat de arestare pentru 30 de zile", a precizat, potrivit adevarul.ro, Silvia Manta, responsabil mass-media din cadrul IPJ Vaslui.

Agresorul, Sabin Teodor B., a negat acuzaţiile, afirmând că victima a fost de acord să întreţină relaţiile sexuale. Minorul este cunoscut ca un copil-problemă, a abandonat şcoala după 6 clase.