Protestele anti PSD din Arad şi Iaşi, organizate în aceeaşi zi cu mitingurile electorale ale partidului de guvernământ şi care au „încercat să împiedice simpatizanţii PSD” dar şi să „limiteze dreptul de exprimare” al acestora, se vor lăsa cu dosare penale, ministrul afacerilor interne Carmen Dan anunţând, marţi, într-o conferinţă de presă organizată în timpul unei vizite la Oradea, că poliţiştii şi jandarmii „vizionează imagini” şi „identifică persoane” urmând să se sesizeze din oficiu pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. 

„Sunt partide şi formaţiuni politice care de ochii lumii susţin valorile democratice, dar în realitate fac un joc deloc corect prin care încearcă limitarea dreptului de exprimare al altora, încurajând în mod evident violenţa verbală şi agresivitatea extremă. Nu pot să caracterizez altcumva faptul că acele nuclee de activişti încearcă să împiedice simpatizanţii PSD, de această dată. Am văzut cu toţii ce s-a întâmplat şi la Arad, şi la Iaşi”, a spus ministrul. 

Şi, pentru că „de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas”, pentru a se evita „orice risc în planul violenţei”, atât poliţiştii cât şi jandarmii „fac o evaluare serioasă” a celor întâmplate. „Identifică persoane, vizualizează imaginile pe care le deţine, pentru a putea face ceea ce dispune inclusiv Codul penal atunci când reglementează infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Vor face demersul legal de a se sesiza din oficiu, de a sesiza Parchetul competent, deoarece cred că e evident pentru toată lumea că am depăşit planul contravenţional şi am trecut în cel penal”, a arătat ministrul.

Carmen Dan a mai declarat că a solicitat „rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor care au competenţă în planul ordinii publicie din minister”, pentru că nu doreşte „să avem victime ale agresiunilor pentru a fi necesar să deschidem o investigaţie”

„Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări. Vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcări ale legii, de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat şi autorizat şi legal. Mai vreau să vă asigur că Jandarmeria română va permite oricui partid politic să-şi desfăşoare campania electorală în limitele legii”, a declarat ministrul afacerilor interne.

Câteva mii de persoane au participat, joia trecută, la un protest la Iaşi, huiduind şi fluierându-i pe militanții aduși de PSD din toata județele Moldovei la mitingul la care a participat şi liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea. Alte câteva sute de persoane au protestat în Arad, în vizitei premierului Viorica Dăncilă.