Avocatul României pe lângă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Viorel Mocanu, numit în funcţie în luna februarie a acestui an tocmai de premierul Viorica Dăncilă, a minţit în documente oficiale trimise la Strasbourg în favoarea lui Dragnea, a dezvăluit, duminică, Adevărul.ro, deşi ar trebui să apere interesele României.

Dragnea vs. România

Potrivit unui articol publicat duminică de adevarul.ro, noul agent guvernamental al României a prezentat informaţii false instanţei de la Strasbourg.

După cum se ştie, Liviu Dragnea a atacat la Strasbourg sentinţa de condamnare în dosarul Referendumul, unde a primit doi ani de închisoare cu suspendare. 

Principala reclamaţie formulată de liderul PSD este aceea că după pronunţarea sentinţei şi înainte de motivarea acesteia, doi dintre cei cinci magistraţi care l-au condamnat definitiv, Livia Stanciu şi Luminiţa Zglimbea, au apucat să se pensioneze, aşadar nu au mai semnat motivarea sentinţei.

În locul lor, potrivit legii, a semnat preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea. Dragnea susţine că în felul acesta nu ar fi avut parte de un proces echitabil.

Dragnea zice că n-a avut un proces echitabil

Adevărul.ro mai scrie că o altă reclamaţie a lui Dragnea se referă la faptul că motivarea sentinţei sale a fost redactată de magistratul-asistent de la proces, Veronica Junger, şi nu de unul dintre cei cinci judecători completului. 

Şi în acest caz, Dragnea susţine că nu a avut parte de un proces echitabil.

Jurnaliştii publicaţiei menţionate arată, însă, că la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de gestionarea administrativă a dosarului nu se ocupă greferii, ci magistraţii-asistenţi (magistraţi de carieră) care au şi un vot consultativ în stabilirea sentinţelor.

Printr-o normă derogatorie de la Codul de procedură penală, Legea privind statutul magistraţilor prevede că, strict în cazul Înaltei Curţi, la solicitarea preşedintelui de complet, motivarea sentinţei o poate redacta şi magistratul-asistent care a participat la soluţionarea cauzei.

Această prevedere este preluată întocmai şi în Regulamentul de funcţionare al Înaltei Curţi.

Informaţii false

În punctul de vedere oficial al României, transmis către CEDO, document făcut public de Hotnews.ro, avocatul Viorel Mocanu susţine că "potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, în deplină consonanţă cu practica CEDO", prevederile din Legea privind statutul magistraţilor şi din Regulamentul Înaltei Curţi care permit magistraţilor-asistenţi să redacteze motivarea sentinţelor "încalcă normele Codului de procedură penală şi afectează grav dreptul la un proces echitabil".

Această informaţie este falsă, subliniază jurnaliştii Adevărul.ro.

Asta pentru că Curtea Constituţională nu judecă prevederi dintr-un regulament, ci doar din legi şi ordonanţe.

Totodată, potrivit bazei de date a Curţii Constituţionale, Legea privind statutul magistraţilor a fost atacată de 194 de ori la CCR, dar articolul care permite magistraţilor-asistenţi de la ICCJ să redacteze motivări a fost atacat o singură dată, în toamna anului 2015. Iar printr-o decizie din 5 mai 2016, CCR a respins sesizarea ca inadmisibilă, deci nici măcar nu a mai judecat-o pe fond.

Viorel Mocanu nu a indicat nicio decizie conform căreia implicarea magistraţilor-asistenţi în redactarea motivărilor ar încălca Codul de procedură penală şi ar afecta grav dreptul la un proces echitabil.

Merită precizat că, în februarie 2019, premierul Viorica Dăncilă a demis-o pe Catrinel Brumar şi l-a numit în locul ei pe Viorel Mocanu în funcţia de agent guvernamental la CEDO, în urma unui memorandum al ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, cu aviz şi de la ministrul Justiţiei (Tudorel Toader, la vremea aceea).

Mocanu a fost şi promovat apoi de la director general la secretar de stat în MAE, având în subordine un aparat mai puternic de funcţionari şi diplomaţi.