Poliţiştii din comuna Brâncoveneşti, judeţul Mureş, au împuşcat o femeie nevinovată în cap din greşeală, în timp ce urmăreau un autoturism care nu a oprit la semnalul lor. Femeia a fost operată la Cluj pentru a i se extrage glonţul din cap. 

"Doamna a ieşit din intervenţia chirurgicală, operaţia a decurs bine, iar acum este internată la Neurochirurgie, unde este intubată şi ventilată mecanic. Mâine vom avea o reevaluare în acest caz, până atunci nu ne putem exprima", a afirmat, potrivit adevărul.ro, Adela Golea, director medical al Spitalului Clinic Judeţean Cluj.

Femeia în vârstă de 59 de ani traversa strada în timp ce a fost împuşcată de unul dintre poliţişti. 

Poliţia Română a transmis un comunicat în care a prezentat situaţia: 

"La data de 8 februarie a.c., în jurul orei 19.50, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Reghin a efectuat semnal regulamentar de oprire unui conducător auto aflat în trafic. Acesta nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi şi-a continuat deplasarea. Din acest motiv, poliţiştii rutieri au plecat în urmărirea autoturismului, care a fost dat în consemn poliţiştilor din cadrul Sectiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti, întrucât se îndrepta în direcţia respectivă.

Ulterior, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 6 Brâncoveneşti au depistat în trafic, pe raza localităţii Aluniş, autoturismul în cauză, efectuând şi ei semnal regulamentar de oprire, însă nici de această dată conducătorul autoturismului nu s- a conformat. Având în vedere cele precizate, un poliţist din cadrul secţiei respective a efectuat foc de armă asupra autoturismului în cauză. În urma uzului de armă, un glonţ a lovit, în zona capului, o femeie, de 59 de ani, din localitatea Aluniş, care se afla în zona respectivă, în calitate de pieton.

În acel moment, poliţiştii Secţiei Rurală de Poliţie nr. 6 Brâncoveneşti au abandonat urmărirea autoturismului în cauză şi acordat primele îngrijiri medicale femeii, solicitând, totodată, intervenţia unei ambulanţe la faţa locului.

Ulterior, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş, fiind apoi transferată la Spitalul Clinic Judeţean Cluj- Clinica de Neurochirurgie, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au continuat urmărirea autoturismului, care a fost oprit în localitatea Răstoliţa, iar conducătorul auto a fost identificat, fiind aplicate măsurile legale.

În cauză se efectuează cercetari pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului".