Cetăţenii din Uniunea Europeană sunt cei mai mari consumatori ai resurselor naturale ale planetei, după cum arată un studiu al World Wide Fund (WWF) publicat chiar în ziua în care liderii UE s-au aflat la summit-ul de la Sibiu şi au discutat priorităţile ţărilor europene. Raportul arată că toate ţările UE consumă mai multe resurse naturale decât poate Terra să producă.

Mai precis, deşi reprezintă doar 7% din populaţia planetei, consumă 20% din capacităţile regenerabile. Culmea este că cea mai mică ţară din comunitate, Luxemburg, şi-a epuizat cel mai rapid resursele naturale aferente anului 2019, chiar în primele 46 de zile.

Nici România nu stă mai bine, estimându-se că îşi va epuiza resursele proprii în data de 12 iunie.

WWF arată că, dacă toţi locuitorii planetei ar consuma precum cetăţenii UE, ar fi nevoie de 2,5 planete albastre pentru a-i "sătura". Raportul critică totodată şi lipsa de reacţie a UE faţă de aceste semnale de alarmă, organizaţia de mediu arătând că este nevoie de măsuri urgente.