Presa din Libia scrie că un inginer român a fost răpit de persoane înarmate, în apropierea unei zone de sonde petroliere din vestul ţării, potrivit hotnews.ro.

De asemenea, agenţii internaţionale au relatat că cel puţin două persoane, printre care un român, au fost răpite sâmbătă de o miliţie libiană într-un atac asupra unui post de control din perimetrul petrolier Sharara. Nu se ştie unde au fost duse persoanele răpite şi nicio grupare nu a revendicat deocamdată acţiunea. 

Digi24.ro scrie că cetăţeanul român răpit este din Ploieşti şi lucrează în Africa de 15 ani. Se pare că, iniţial, au fost răpiţi 4 ingineri din perimetrul Sharara, care face parte din câmpul petrolifer Murzuk, dar doi ar fi fost eliberaţi ulterior. 

De asemenea, Ministerul de Externe a anunţat activarea unei celule de criză, dar a menţionat că procedurile de verificare pot fi de durată, având în vedere situaţia de securitate din Libia. Ministrul Teodor Meleşcanu a precizat că rolul celulei de criză este în primul rând de a confirma dacă cetăţeanul român răpit este ostatic sau dacă a fost eliberat, iar apoi să afle care dintre grupările militare din zonă sunt responsabile.

"Prima noastră prioritate este să verificăm dacă într-adevăr cetăţeanul român a fost răpit. A doua prioritate - care dintre grupările destul de numeroase în Libia îl au în garda lor şi, din acest punct de vedere, relaţiile cu partenerii noştri, cu autorităţile de la Tripoli, cu toate autorităţile din ţările vecine, sunt extrem de importante. De îndată ce vom avea ştiri vă vom informa, vă vom ţine la curent", a precizat Meleşcanu.