Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o informare meteorologică valabilă începând de vineri dimineaţă, de la ora 5, şi până duminică, la ora 12, deocamdată, pentru vreme deosebit de rece, ninsori şi intensificări ale vântului la munte, dar şi precipitaţii slabe mixte în zonele joase de relief.

"În partea de vest a ţării, vremea va deveni rece. În zonele montane, îndeosebi în cele din sudul regiunii, izolat va ninge şi vântul va prezenta intensificări", arată un comunicat al ANM.

De altfel, vremea va deveni rece în toată ţara, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări. Valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor în majoritatea regiunilor.

"În zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada.  În regiunile estice, sudice şi centrale se vor semnala precipitaţii slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviţă, mai ales în cursul zilei de vineri, 16 noiembrie şi al nopţii de vineri spre sâmbătă (16/17 noiembrie)", mai arată meteorologii.