Premierul Viorica Dăncilă a fost aleasă candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale, marți, în Birou Politic Național al partidului.

Au fost doar două voturi împotriva lui Dăncilă, date de Paul Stănescu (vicepreşedinte naţional şi lider PSD Olt) şi Dumitru Buzatu (liderul PSD Vaslui), notează adevarul.ro.

Potrivit aceleiaşi surse, decizia luată de Biroul Politic Naţional urmează să fie votată şi în cadrul Comitetului Executiv al formaţiunii. Este greu de crezut, însă, că propunerea nu va fi validată şi de acest for.

Viorica Dăncilă a anunţat că dacă PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi.

Pe 3 august va avea loc Congresul PSD, unde va avea loc validarea candidaturii Vioricăi Dăncilă.

Potrivit digi24.ro, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei a avut o discuție de 20 de minute cu Viorica Dăncilă și Mihai Fifor înainte de ședința CEX al PSD. În urma acestei discuții, susțin surse din conducerea partidului, nu s-a mai supus la vot și candidatura Gabrielei Firea pentru calitatea de prezidențiabil din partea PSD. 

Un contracandidat a fost Liviu Pleşoianu, care a primit doar un vot, din partea lui Dumitru Buzatu, în timp ce Gabriela Firea s-a abţinut, iar ceilalţi PSD-işti au votat împotrivă.