Raportul Departamentului de Luptă Antifraudă arată că anul trecut au fost identificate peste 1.200 de cazuri de nereguli şi suspiciuni de fraudă cu fonduri europene în România. Prejudiciul se ridică la zeci de milioane de euro.

"În anul 2017, autorităţile naţionale au identificat şi raportat un număr de 1.270 de cazuri de încălcare a legalităţii, conformităţii şi regularităţii, aferente perioadelor de programare 2007-2013 şi 2014-2020, dintre care 1.096 cazuri de nereguli, 161 cazuri de suspiciuni de fraudă şi 13 cazuri de fraudă constatate de instanţele de judecată", se menţionează în document.

Bani "sifonaţi"

Potrivit Mediafax lista programelor operaţionale cu cele mai multe nereguli este deschisă de Programul Naţional de Dezvoltare Rurală cu 657 de cazuri din care 575 de nereguli, 71 de suspiciuni de fraudă şi 11 cazuri de fraudă constate inclusiv de instanţele de judecată în valoare totală de 42,9 milioane euro.

Locul secund din punct de vedere al numărului de cazuri identificate revine Programului Operaţional Structural Dezvoltarea Resurselor Umane cu 248 de dosare dintre care 238 de nereguli şi 10 suspiciuni de fraudă în valoare de 21,5 milioane euro iar pe locul trei se află Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice cu 104 cazuri din care 94 de nereguli şi 10 suspiciuni de fraudă în valoare de 30,2 milioane euro.

Lista este completată de Programul Operaţional Regional cu 96 de cazuri în valoare de 27,8 milioane euro, Programul Operaţional Mediu cu 72 cazuri (21 milioane euro), Programul Operaţional Sectorial Transport cu 47 de cazuri (34,4 milioane euro) şi Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative cu 8 cazuri (728.800 euro).

Nereguli în agricultură

În plus, anul trecut DLAF a avut în lucru 528 de cauze referitoare la 448 de proiecte europene finanţate din fonduri nerambursabile şi 424 de subvenţii agricole acordate în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă, finanţate din fonduri comunitare şi de la bugetul de stat.

"Din acest total, au fost finalizate 258 de cauze, fiind constatate următoarele: 150 cauze - indicii privind săvârşirea unor fraude care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene, fiind sesizate organele de urmărire penală; 87 - faptele sesizate nu s-au confirmat; 17 - necesitatea clasării, deoarece, în perioada derulării controlului, organul de urmărire penală a dispus asupra cauzei penale; 4 - existenţa unor nereguli de implementare", se mai menţionează în raportul citat de Mediafax.

Potrivit documentului valoarea totală a proiectelor aferente celor 258 de cauze finalizate a fost de 566,1 milioane euro iar valoarea proiectelor în cazul celor 150 de acţiuni finalizate cu suspiciune de fraudă a fost de 187,3 milioane euro.