BPCO include bronşita cronică şi emfizemul pulmonar. Bronşita cronică este definită epidemiologic ca o afecţiune pulmonară în care bolnavul tuşeşte şi expectorează cel puţin 3 luni pe an, timp de 2 ani consecutiv, fapt ce determină obstrucţie prin îngustarea căilor aeriene datorită mucusului prezent în exces.

Emfizemul constă în dilatarea spaţiilor aeriene cu scăderea elasticităţii pulmonare (elasticitate care în mod normal menţine căile respiratorii deschise în timpul expiraţiei) şi obstrucţie. Cele 2 entităţi coexistă în cadrul BPCO şi au drept cauză principală fumatul.

Circa 20% din adulţii de sex masculin au bronşită cronică şi numai o mică parte din ei au manifestări clinice. Studiile au arătat că bărbaţii sunt mai afectaţi decât femeile, deşi în ultimul timp a crescut numărul de cazuri de boală şi la femei, din cauza creşterii consumului de ţigări şi la acestea.

O altă cauză, care nu trebuie neglijată, este expunerea profesională la pulberi anorganice sau organice şi la unele gaze toxice (cum este cazul muncitorilor din fabricile de mase plastice sau de bumbac), expunerea la mediul înconjurător poluat (în zonele urbane puternic industrializate).

Emfizemul pulmonar este frecvent după vârsta de 50 de ani, numărul de cazuri fiind crescut până la 70 de ani, după care frecvenţa se diminuează. Clinic, bolnavul prezintă tuse, expectoraţie, greutate în respiraţie (dispnee) şi respiraţie “şuierătoare” (wheezing). Datele de laborator, examenul radiologic şi testele pulmonare funcţionale completează diagnosticul BPCO.

Atenţie! Tratamentul BPCO începe cu oprirea fumatului, singurul mod de a opri evoluţia obstrucţiei cronice a căilor respiratorii. În situaţiile în care expunerile profesionale sau legate de mediu prezintă un risc, este preferabilă opţiunea de schimbare a locului de muncă sau mutarea locuinţei. Se vor evita pe cât posibil infecţiile respiratorii, iar în caz că apar, se vor trata numai de către medic, care va decide alegerea antibioticului după testele de laborator specifice. Tratamentul medicamentos al bolii este prescris şi controlat de medic.

Reţineţi! Profilaxia bolii se face prin vaccinarea antigripală anuală a bolnavilor. La vârstnici este indicat şi vaccinul pneumococic (de obicei o singură doză, iar la cei expuşi, revaccinarea se face după 5 ani). O măsură simplă de prevenire constă în eliminarea deodorantelor, fixativelor de păr şi insecticidelor din locuinţă, acestea având efecte asupra căilor respiratorii, chiar şi la cei sănătoşi (fixativele de păr). Sunt indicate de asemenea unele medicamente cu administrare inhalatorie.