Noul cod de procedură civilă cuprinde prevederi mult mai riguroase cu privire la cererea de chemare în judecată. Spre deosebire de vechea reglementare, o cerere de chemere în judecată nu va fi comunicată pârâtului decât după ce un judecător va aprecia că aceasta este corect întocmită şi completă, astfel încât pârâtul să îşi poată formula apărarea.

Cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă în primul rând  numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum şi modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, motivele de fapt şi de drept ale cererii şi semnătura reclamantului.

În plus faţă de vechiul cod, reclamantul este obligat să indice codul său numeric personal (CNP), precum şi contul bancar, în măsura în care are un asemenea cont. De asemenea, trebuie să indice codul numeric personal al pârâtului şi contul acestuia bancar, în măsura în care cunoaşte aceste date - spre exemplu, când are încheiat un contract cu pârâtul.

De asemenea, pentru identificarea imobilelor, se vor arăta localitatea şi judeţul, strada şi numărul, iar în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, precum şi - când imobilul este înscris în cartea funciară - numărul de carte funciară şi numărul cadastral sau topografic, după caz.

Reclamantul va trebui să prezinte, chiar prin cererea de chemare în judecată, probele de care urmează să se servească în proces. Înscrisurile se vor anexa în copie şi vor purta menţiunea "conform cu originalul".

Martorii vor fi menţionaţi cu nume, prenume şi adresă. Dacă pârâtul este persoană juridică, reclamantul va trebui să anexeze şi interogatoriul pentru acesta, dacă doreşte această probă în proces.

Nu în ultimul rând, reclamantul va trebui să anexeze cererii de chemare în judecată, în original, dovada achitării taxei de timbru, calculată conform celor solicitate prin cerere.

În situaţia în care cererea de chemare în judecată nu cuprinde toate menţiunile impuse de lege, reclamantului i se va acorda un singur termen, de 10 zile, pentru a înlătura neregularităţile cererii, iar dacă în acest termen nu o face, cererea va fi anulată.

În numărul viitor voi vorbi despre procedura înregistrării cererii de chemare în judecată.