În 11 februarie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanta de Urgență a Guvernului nr. 13/2020 prin care se modifică Codul rutier în sensul reglementării circulației trotinetelor electrice pe drumurile publice.

În expunerea de motive se arată că această reglementare urgentă este necesară datorită lipsei cadrului legislativ în domeniul circulației pe drumurile publice pentru reglementarea categoriei de vehicule, în care, potrivit caracteristicilor tehnice, să poată fi încadrată trotineta electrică, precum și pentru stabilirea unor reguli de circulație aplicabile unui astfel de vehicul.

De asemenea, s-au avut în vedere atât tendința actuală de a folosi trotineta electrică în mod curent ca mijloc individual de mobilitate, cât și necesitatea prevenirii implicării conducătorilor de trotinete electrice în accidente de circulație.

Conform Codului rutier modificat prin această ordonanță, trotineta electrică este vehiculul cu două sau trei roți și ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc șezând sau care este echipat cu un loc șezând pentru conducător, al cărui punct de ședere de referință se află la o înălțime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roți, respectiv la o înălțime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție este mai mare de 6 km/h, dar nu depășește 25 km/h și care este echipat cu motor electric.

Aceste vehicule nu trebuie înmatriculate sau înregistrate și pot fi utilizate doar de către persoanele de peste 14 ani, numai pe piste de biciclete. În situația în care nu există pistă de biciclete, circulația trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Mai concret, este interzisă circulația trotinetelor pe trotuare, pe autostrăzi și pe drumurile din afara localităților ce permit o viteză mai mare de 50km/h.

Trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.

În fine, se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice, iar casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.