Există o sumedenie de studii care afirmă că femeile sunt mai deprimate decât bărbaţii, iar cauzele sunt complexe. Există o mulţime de factori care stau la baza acestui efect, iar ei variază de la genetică până la stresori de ordin social.
Problemele femeilor în acest sens încep încă din adolescenţă, când presiunea socială le forţează să lupte pentru note mai bune în şcoală. Ulterior, tot din cauza factorilor sociali, femeile trec prin mai multe greutăţi decât bărbaţii în găsirea unui loc de muncă decent. Spre deosebire de bărbaţi, femeile tind să fie discriminate la locul de muncă şi trebuie să lupte mai mult pentru a obţine acelaşi tip de post ocupat de un bărbat. Fiind percepute drept "sexul frumos" şi - implicit - mai slab, femeile ajung mai rar în poziţii de putere în firme şi li se acordă mai puţine şanse în luarea deciziilor importante.
Dacă factorii sociali sunt decisivi în ponderea depresiei în rândul femeilor, şi cei biologici sunt de luat în considerare. Spre deosebire de bărbaţi, femeile au de-a face cu depresia postpartum, PMS, anxietatea şi stresul responsabilităţilor legate de creşterea copiilor. Toate acestea cresc incidenţa depresiei în rândul femeilor.
Dar poate cea mai bună explicaţie a faptului că bărbaţii tind să fie mai puţin depresivi decât femeile rezidă în următorul mecanism psihologic: când eşti deprimat, nu-ţi poţi rezolva singur problemele. Şi atunci apelezi la ajutorul celor din jur, cerându-le să se implice în problemele tale în aşa fel încât tu să scapi de ele. Dar nu toţi cei din jurul tău sunt dispuşi să te ajute sau abili în a-ţi rezolva problema, şi atunci protestezi. O faci din frustrare sau o faci pentru a-i determina forţat pe ceilalţi să te ajute. Gândul de bază e "am să-i fac să le pese de mine", iar acţiunile tale ulterioare vor fi un efort în acest sens: de a-i face pe ceilalţi să se implice în problemele tale pentru ca tu să scapi de ele. Şi aici intervine firea bărbaţilor care au tendinţa să rezolve problemele şi să protesteze într-un mod mai agresiv decât femeile.
Fiind sexul mai violent, bărbaţii îşi exteriorizează furia pentru a obţine ceea ce doresc. Femeile în schimb aleg strategia depresiei mai des, fiind de o constituţie mai fragilă.
Un studiu relevant în sensul afişării agresivităţii şi raportul ei cu depresia afirmă că cei puternici din punct de vedere fizic tind să fie mai puţin depresivi decât cei slabi. 4000 de oameni cu vârste între 18 şi 60 de ani au fost testaţi, iar studiul a arătat că femeile sunt de 1,7 ori mai dispuse la a dezvolta depresie decât bărbaţii, iar asta datorită fragilităţii lor şi inabilităţii de a se exprima violent. Mai mult, cercetarea a arătat că bărbaţii, cu cât sunt mai solizi, cu atât scade riscul lor de a fi depresivi.
Un alt studiu susţine şi el că mecanismul de coping al femeilor este depresia, în comparaţie cu bărbaţii care - cu cât sunt mai bine dezvoltaţi - preferă să rezolve problemele prin violenţă, externalizându-şi furia. A nu se înţelege din aceste cercetări că doar factorul forţei fizice este un predictor al depresiei deoarece în combinaţie cu acesta există o serie de alţi factori care se interconectează şi duc la un risc mai mare de dezvoltare a acesteia: activitatea sexuală, prezenţa empatiei, riscul crescut de anxietate în cazul femeilor sau elementele expuse mai sus (elemente de ordin social sau biologic, stima de sine, fluctuaţii hormonale, infertilitate).
Alţi factori care atârnă greu în favoarea afirmaţiei implicite din titlu se leagă de faptul că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii iar singurătatea derivată din întreruperea bruscă a vieţii de cuplu le afectează viaţa. Genetic vorbind, femeile sunt mai predispuse la a dezvolta depresie decât bărbaţii iar în acest sens stau dovadă studii efectuate pe gemeni identici. În plus, femeile consultă specialişti mai des decât bărbaţii atunci când au probleme legate de depresie, ultimii temându-se că a apela la un psiholog sau psihiatru ar denota o oarecare slăbiciune din partea lor. Prin urmare contactul cercetătorilor cu femeile în această întrebare a depresiei este mai mare.