Diabetul zaharat este cea mai frecventă boală endocrină, frecvenţa reală fiind mai greu de apreciat din cauza standardelor diferite de diagnostic. Considerând hiperglicemia matinală ca un criteriu de diagnostic, circa 1-2% din populaţie este afectată. Boala se caracterizează prin anomalii metabolice şi prin complicaţii tardive ce afectează ochii, rinichii, nervii şi vasele de sânge.
Diabetul zaharat poate fi primar când nu există altă afecţiune asociată, sau secundar, când boala apare în afecţiuni pancreatice, tulburări hormonale, după unele medicamente (steroizi, tiazide) sau în unele sindroame genetice. Diabetul zaharat primar este de 2 tipuri: tipul 1, sau insulino-dependent şi tipul 2, non-insulino-dependent.
Există forme de boală asimptomatice, dar cele mai frecvente manifestări sunt poliuria (eliminarea abundentă de urină), polidipsia (sete exagerată cu consum mare de lichide) şi polifagia (consumul exagerat de alimente), simptome determinate de hiperglicemie (creşterea glucozei din sânge). Debutul poate fi şi prin comă diabetică sau printr-o complicaţie degenerativă, ca de exemplu neuropatia. În diabetul insulino-dependent, debutul este de obicei înainte de vârsta de 40 de ani, fiind brusc, cu sete, urinare în exces, apetit crescut şi scădere în greutate, pacienţii având de cele mai multe ori greutatea normală sau mai mică.
Diabetul non-insulino-dependent debutează de obicei după vârsta de 40 de ani şi mai târziu, pacienţii fiind cel mai des supraponderali, iar simptomele fiind atenuate şi gradate.
Atenţie! Diagnosticul diabetului simptomatic nu este dificil; pacienţilor cu simptome datorate hiperglicemiei li se testează glicemia matinală (pe nemâncate) şi, dacă este crescută, toţi medicii sunt de acord că diabetul există. Problema este la cei asimptomatici, la care doar se suspicionează boala şi la care glicemia matinală este în limite normale; la aceştia se efectuează teste suplimentare pentru stabilirea diagnosticului, cel mai frecvent fiind utilizat testul oral de toleranţă la glucoză (cu eficacitate discutabilă).
Reţineţi! Glicemia matinală normală este de 80-115 mg%; valorile de 115-126 mg% orientează diagnosticul spre o toleranţă scăzută a organismului la glucide, iar valori de peste 126 mg% depistate de cel puţin 2 ori confirmă diagnosticul de diabet. Testul oral de toleranţă la glucoză (rar utilizat actualmente) constă în administrarea a 75 g de glucoză dizolvată în 300 ml apă dimineaţa pe nemâncate şi măsurarea glicemiei înainte şi după 2 ore de la administrarea glucozei; dacă glicemia iniţială este peste 115 mg% şi/sau cea la 2 ore de peste 200 mg%, se pune diagnosticul de diabet, iar dacă glicemia matinală este între 115 şi 126 mg% şi/sau glicemia la 2 ore de la administrarea de glucoză este sub 200 mg%, se pune diagnosticul de toleranţă scăzută la glucide.