După cum se ştie, în 7 noiembrie Curtea Constituţională a admis sesizarea Guvernului şi a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Constatând acest conflict, CCR a obligat ÎCCJ de îndată la desemnarea prin tragere la sorţi a tuturor membrilor completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 207/2018.

Înalta Curte s-a conformat şi a procedat vineri, 9 noiembrie, la efectuarea tragerii la sorţi pentru noile completuri de 5 judecători care, începând de luni, 12 noiembrie 2018, vor soluţiona apelurile penale împotriva sentinţelor pronunţate în primă instanţă de completele de 3 judecători ale Instanţei Supreme.

Nu voi face aprecieri cu privire la legalitatea Deciziei CCR, deoarece aceasta este definitivă şi trebuie pusă în executare. Este interesant, însă, ce efecte va genera această decizie. Astfel, în toate procesele aflate pe rol, începând cu data de 12 noiembrie 2018 vor intra noile completuri trase la sorţi, urmând ca judecata în toate apelurile să fie reluată "de la zero".

În ceea ce priveşte apelurile deja soluţionate de complete constituite din 2014 încoace, soluţia depinde de faptul dacă s-a comunicat sau nu hotărârea motivată în cauză.

Astfel, dacă în cauzele soluţionate definitiv în care au trecut 30 de zile de la comunicarea hotărârii, teoretic hotărârea CCR nu mai produce efecte juridice, situaţia este foarte delicată în cauzele soluţionate în care încă nu a fost redactată decizia.

Conform dispoziţiilor art. 426 alin. 1 lit d din Codul de procedură penală, se poate exercita calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare în cazul în care "instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate", această contestaţie puând fi făcută în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei din apel.

Întrucât deciziile CCR sunt general obligatorii de la data publicării, s-ar părea că toate deciziile completurilor de 5 care nu au fost comunicate de mai mult de 30 de zile la data publicării deciziei vor putea fi desfiinţate pe calea contestaţiei în anulare.