În România este încă adânc împământenit obiceiul de a-ți altoi copiii atunci când greşesc. Dar violența fizică nu este singura care afectează viața micuților. Violența verbală poate fi la fel de devastatoare. Vânătăile trec, dar efectele abuzului verbal se fac simțite mult timp după ieşirea din adolescență şi chiar dincolo de maturitate.
Ca oameni suntem programați să acordăm o mai mare atenție evenimentelor negative din viață. Este un mecanism de supraviețuire moștenit de la strămoșii noștri: înmagazinând mai bine în memorie un eveniment negativ, reținem mai bine cum să ne ferim de el data viitoare. De aceea evenimentele negative din viață sunt amintite mai ușor decât cele pozitive, şi tindem să uităm mai greu perioadele cu conotație negativă. Același lucru este valabil și în cazul cuvintelor: ne amintim mai ușor cuvintele grele și critica dură decât laudele și critica pozitivă.
Un părinte care își critică des copilul și abuzează verbal de el îl pregătește pentru o viață plină de suferință. Acest lucru este valabil chiar și atunci când acel părinte își repară greșeala substituind cuvintele grele cu dragoste sau empatie. Efectele criticii verbale nu se ameliorează și se estimează că este nevoie de cinci instanțe de cuvinte pozitive ca să înceapă anularea efectelor unei singure tirade verbale negative. Studii efectuate pe 2.000 de adulți au demonstrat că aceștia își aduc foarte bine aminte de evenimentele neplăcute din copilărie. Alte studii au arătat că respingerea socială activează aceiași centri ai durerii pe care i-ar activa o arsură. Iar abuzul verbal este o formă de respingere socială.
Copiii se mulează pe mediul în care se nasc, iar dacă acest mediu este ostil, fiecare se adaptează în felul lui. Mai grav decât efectele psihologice ale abuzului verbal este faptul că există și efecte fiziologice de luat în considerare. O situație ostilă afectează regiuni ale creierului precum corpus callosum, hipocampusul și cortexul frontal. Există modificări la nivelul structurii materiei cenușii în creier în cazul persoanelor care au fost supuse de timpuriu la abuz verbal.
Adulții care în copilărie au fost abuzați verbal sau criticați constant au o părere proastă despre ei înșiși, au o imagine de sine instabilă, tind să supraanalizeze intențiile celorlalți în anticiparea respingerii, se feresc de compania altora și sunt extrem de sensibili. Anxietatea, ruminațiile și depresia sunt comune în cazul acestor indivizi.
După cum spuneam mai sus, fiecare copil are propriul mecanism de coping în fața abuzului verbal. Unii se lasă invadați de sentimente, alții stau mereu în gardă în anticiparea unui nou val de cuvinte grele, alții răspund agresiv la rândul lor. Dar toate acestea limitează inteligența emoțională a copilului, schimbă comportamentul și scad stima de sine.
Majoritatea adulților intervievați cu privire la abuzul verbal din copilărie au declarat că le-a luat multă vreme să realizeze că erau supuși acestui abuz în familie și că familiile lor erau diferite de ale altora. Majoritatea credeau că a fi criticați des și a se striga la ei constant este un lucru normal. În familiile cu mai mulți copii se prea poate ca unul dintre părinți să abuzeze verbal de câte unul dintre copii ca o metodă de a-i controla pe ceilalți. În alte cazuri, atunci când copilul e singur la părinți, abuzul verbal poate surveni ca o modalitate a unui părinte de a scăpa de frustrare sau de a-și exterioriza problemele cu care se confruntă în viață.
Chiar dacă proverbe precum ”bătaia e ruptă din Rai” nu-și au locul în familia dumneavoastră și nu vă loviți copilul, fiți atenți la ceea ce îi spuneți, cât de des îl criticați și la modul în care îi vorbiți. Critica deasă și abuzul verbal formează indivizi care ulterior vor avea dificultăți serioase în viață, dificultăți de care unii nu vor scăpa nici la vârsta de 65 de ani. Nu vă educați copiii prin strigăte și amenințări pentru că - deși pe moment va părea o metodă ”la îndemână” - pe termen lung efectele sunt devastatoare pentru cei mici.