Fundaţia Comunitară Oradea vă aduce la cunoştinţă că în 10 decembrie organizează Gala Comunităţii Bihorene – ediţia a III-a, găzduită de Hotel Ramada începând cu ora 17:00, ocazie cu care vom premia acele persoane, grupuri de iniţiativă, organizaţii sau firme care schimbă în bine, încet şi cu răbdare, de multe ori în anonimat, faţa comunităţii noastre.

Gala Comunităţii Bihorene s-a născut din dorinţa de a aduce împreună tot binele care se întâmplă în jurul nostru. Cu fonduri mai mari sau mai mici, de multe ori doar prin voluntariat, oameni cu gânduri bune acţionează în beneficiul altora şi al comunităţii.

În total au fost primite din rândul comunităţii bihorene 120 de nominalizări la următoarele categorii de premiere: 
-    LIDERUL care schimbă lumea 
-    VOLUNTARUL anului 
-    ECHIPA anului 
-    EXCELENŢĂ în meserie 
-    PROIECTUL anului 
-    ONG-ul anului 
-    PROMOTOR al culturii şi artei 
-    PROMOTOR al excelenţei şcolare 

Numele celor nominalizaţi se găsesc pe pagina Fundaţiei Comunitare Oradea.

Totodată, în cadrul evenimentului este organizată o prezentare a celor 9 proiecte selectate la Bursa Talentelor astfel încât participanţii la Gală vor avea oportunitatea să le susţină. Proiectele câştigătoare ale Bursei Talentelor de anul acesta, şi pentru care prin Fundaţia Comunitară Oradea, cu ajutorul sponsorilor şi donatorilor săi, va acorda o susţinere financiară de 4.500 lei pentru fiecare proiect, sunt: 
-    "Talentul nu are etnie" – Şcoala Creştină Privată din cartierul rromilor Tinca
-    "Oglinda sufletului în culori" – Asociaţia Zâmbet şi Speranţă pentru Viitor
-    "Pro discipulus" – Anca Mihociu 
-    "Consumă sustenabil!" – Gabriela Vereş
-    "Caravana ştiinţei" – Slavoia Aexandru, elev  
-    "EduCrea(c)tiv" – Lect. univ. dr. Anca Tomoioagă, Conf. Univ. dr. Oana Brîndaş
-    "AntreprenorIng" – Bogdan Berke, reprezentant Cercul Ştiinţific Stundeţesc "Self-up"
-    "Deplastificat" – Andra Cloştorfeanu, elevă  
-    "Tineri speciali în viaţa de zi cu zi" – Asociaţia Corabia Speranţei

Claudia Abrudan
Director Executiv Fundaţia Comunitară Oradea