Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Cauzele renale sau renourinare sunt reprezentate de bolile renale bilaterale (glomerulonefrita acută, subacută şi cronică, pielonefrita cronică, ri-nichiul polichistic, afectările renale din diabetul zaharat şi hipertensiunea arterială malig-nă), sau unilaterale (ptoza renală, infarctul renal, cancerul renal, traumatismul renal), bo-lile căilor urinare superioare (tuberculoza renală, litiaza renală, hidronefroza) şi cele ale căilor urinare inferioare (cistite, tumori vezicale, litiază vezicală, parazitoze vezicale, ade-nom al prostatei şi cancer de prostată la bărbaţi, traumatisme).

Cauzele extrarenale sunt mult mai rare, fiind reprezentate de afecţiuni ale sângelui (leucemii, poliglobulii), ciroza hepatică, avitaminoze, exces de medicamente anticoagulante etc.

Diagnosticul se pune pe baza datelor de laborator, prin prezenţa globulelor roşii sanguine (hematii) în sedimentul urinar (unde nu există hematii, sau există foarte puţine şi anume o hematie la câteva câmpuri microscopice); prezenţa de 1-2 hematii pe câmp reprezintă hematurie microscopică. Prezenţa unei cantităţi mari de sânge, vizibilă cu ochiul liber, reprezintă hematuria macroscopică. Examinarea hematiilor din sedimentul urinar poate fi utilă şi în localizarea hematuriei. Diagnosticul cauzal necesită explorări paraclinice de rutină şi specifice (radi-ologice, cistoscopie, teste sanguine etc.).

ATENŢIE!

Este foarte importantă diferenţierea hematuriei de amestecul urinii cu sânge provenit din căile genitale (la femei sângerarea vaginală şi metroragia, adică sângerarea uterină de- termină prezenţa în urină a sângelui). Coloraţia roşiatică a urinii, ce se poate confunda cu hematuria macroscopică, poate fi consecutivă administrării unor medicamente (piramidon cel mai des, dar şi rifampicină sau sulfamide) şi ingestia unor alimente ca de exemplu sfe- cla roşie. În toate aceste cazuri hematiile sunt absente la examinarea microscopică a uri-nii.

REŢINEŢI!

Tatamentul este diferit, în funcţie de cauza hematuriei, fiind simptomatic şi chirurgical (urologic). Orice urină mai roşiatică impune prezentarea la medic pentru investigaţii de specialitate şi precizarea diagnosticului. De exemplu, foarte des cancerul vezical, o boală foarte gravă, poate debuta cu hematurie, iar diagnosticul precoce şi tratamentul specific urologic pot salva bolnavul.