În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi ("văduva neagră") şi scorpioni, care sunt foarte periculoşi atât pentru oameni, cât şi pentru animalele domestice.

În condiţiile de secetă prelungită şi caniculă persistentă, este posibilă apariţia unor păianjeni veninoşi şi la noi, ca de altfel şi accentuarea comportamentului agresiv al unor insecte autohtone, cum ar fi de exemplu viespii.

Înţepăturile de albine, viespi, păianjeni comuni au de obicei urmări trecătoare reprezentate de prurit local (mâncărime), senzaţie de arsură şi tumefiere a regiunii lezate. În rare cazuri se pot însă produce reacţii alergice grave (şoc anafilactic cu deces în caz de neintervenţie promptă). Alteori se pot produce infecţii locale prin suprainfectarea tegumentelor datorită scărpinării (leziuni de grataj), mai ales în cazul înţepăturilor de ţânţari.

Tot ţânţarii pot transmite virusul Nilului de Vest (West Nile), care poate produce la om meningită. Au fost cazuri de înţepătură de albină sau de viespe la nivelul mucoasei bucale (prin înghiţirea insectei odată cu fructe sau alte alimente) care au determinat deces prin edem glotic. Efectele toxice ale înţepăturilor acestor insecte se datorează veninului lor. Veninul de albine sau viespi conţine histamină şi apitoxină, care în cantitate mare determină efecte hemolitice şi neurotoxice.

Atenţie! Orice înţepătură de insecte poate determina efecte nedorite, de aceea este bine ca în astfel de situaţii să ne adresăm medicului. Semnele de gravitate sunt: transpiraţiile reci, extremităţile palide şi reci, pulsul accelerat şi tensiunea arterială în scădere continuă. Este recomandabilă evitarea expunerii la posibilele înţepături de insecte la persoanele alergice şi astmatici. Este bine să avem în trusa medicală "de excursie" spirt medicinal pentru dezinfecţia zonei de tegument afectate, unguent cu hidrocortizon pentru aplicaţii locale imediate şi unele medicamente antialergice recomandate de medic.

Reţineţi! Tratamentul imediat al înţepăturilor de insecte cu ac este scoaterea acestuia, aplicaţii de comprese cu alcool sau amoniac (o parte de amoniac la 5 părţi de apă), medicamente antialergice (loratidină) şi, în cazul insectelor tropicale veninoase, aplicarea unui garou deasupra înţepăturii, comprese locale cu gheaţă, combaterea şocului şi administrarea de ser antitoxic în spital (în secţiile de terapie intensivă).