După cum se ştie, în 16 martie Preşedintele României a emis Decretul nr. 195/2020 pentru instituirea stării de urgenţă pe întreg teritoriul României, actul fiind publicat în aceeaşi zi în Monitorul Oficial şi intrând imediat în vigoare.

Starea de urgenţă este o situaţie excepţională care permite luarea unor măsuri ce în mod normal nu ar putea fi adoptate, deoarece restrâng drepturi fundamentale ale cetăţenilor români garantate de Constituţie. Dacă măsurile de interes general au fost intens popularizate, nu acelaşi lucru se poate spune despre măsurile ce vizează funcţionarea justiţiei, măsuri pe care le voi prezenta, succint, în cele ce urmează.

În primul rând, trebuie cunoscut faptul că se suspendă de drept toate procesele penale şi civile, cu excepţia celor urgente. Practic, aproape toate procesele se opresc, urmând ca părţile să fie citate pentru noile termene de judecată în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă.

În condiţiile în care textul decretului este de o calitate juridică cel puţin îndoielnică, este de remarcat intervenţia promptă a Consiliului Superior al Magistraturii care, chiar cu riscul de a adăuga la decret, a stabilit că se pot face pronunţări în dosarele ale căror pronunţări au fost amânate - în lipsa acestei intervenţii eram într-o situaţie absurdă în care se suspendau dosare în pronunţare, fapt juridic inadmisibil.

Cauzele urgente sunt cele stabilite de Înalta Curte pentru propria competenţă şi de curţile de apel pentru instanţele inferioare. Din nou o inepţie juridică, care permite, de pildă, ca acelaşi tip de cauză să fie urgentă la Constanţa şi suspendată la Suceava!

Pe de altă parte, se întrerup toate termenele care vizează declararea căilor de atac, atât în materie civilă cât şi în materie penală (cu excepţia cauzelor urgente), urmând ca noi termene să curgă de la data încetării stării de urgenţă. De asemenea, se suspendă cursul prescripţiei răspunderii penale în dosarele penale suspendate de drept.

Din nou CSM a intervenit prompt, înlăturând un vid legislativ, şi a stabilit că se pot face comunicări de acte pe perioada stării de urgenţă - în această situaţie termenele nu vor curge de la data comunicării, ci de la încetarea stării de urgenţă.

De asemenea, CSM a stabilit că se suspendă şi procedura scrisă în procesele civile, respectiv regularizarea cererilor şi comunicarea întâmpinărilor.